Horoscop: Cele mai proaste combinaţii de zodii. Cu cine să nu te cuplezi

Deşi compatibilitatea dintre două persoane nu poate fi stabilită numai în funcţie de zodia sub influenţa căreia s-au născut, există totuşi unele combinaţii de zodii care sunt predispuse eşecului. Iată care sunt acestea:

Berbec – Scorpion

Nativii din berbec şi scorpion sunt atât de diferiţi încât cu greu reuşesc să găsească un echilibru. Conflictele pot să apară din senin, şi asta pentru că ambele semne sunt foarte orgolioase şi dornice să deţină supremaţia în relaţie. Pe de altă parte, firea independentă a berbecului va intra în conflict cu nevoia obsesivă a scorpionului de a deţine controlul.

Taur – Vărsător

Cele două semne sunt foarte diferite şi nici nu se supun regulii contrastelor care se atrag. Taurul este un semn conservator, strict şi practic, în timp ce vărsătorul este semnul nonconformismului, al originalităţii şi al ideilor. Nativul din taur îşi va dori rutină şi stabilitate, iar cel din vărsător va visa la libertate absolută şi lipsa regulilor stricte. Şansele ca cele două semne să fie compatibile sunt mici, dar pot fi potenţate de alte aspecte natale ale partenerilor.

Gemeni – Rac

Nativii din rac şi gemeni sunt precum apa şi uleiul. Nu reuşesc să se completeze într-o relaţie şi nu pot face faţă diferenţelor majore dintre ei. Nativul din rac este sensibil şi îşi doreşte multă afecţiune, ceea ce gemenii nu îi pot oferi. Nativii din gemeni sunt recunoscuţi pentru insensibilitatea lor, fiind mai degrabă fiinţe raţionale decât emoţionale. Pun accentul pe idei, nu pe sentimente, ceea ce poate fi o adevărată tragedie pentru partenerul din rac. Iar dorinţa de stabilitate şi securitate a racului nu este deloc satisfăcută de firea schimbătoare şi instabilă a gemenilor.

Leu – Fecioară

Pentru un nativ din leu, strălucirea, prestanţa şi măreţia sunt elemente esenţiale în viaţă. De aceea, aceste dorinţe rar îi vor fi satisfăcute de un partener din fecioară, care preferă o viaţă discretă, liniştită, stabilă şi deloc extravagantă. Deşi nativul din fecioară ar putea fi atras de strălucirea leului, pe termen lung va obosi să fie “executantul” dorinţelor acestuia. Este o relaţie dificilă, cu puţine şanse de reuşită.

loading...

Săgetător – Capricorn

Săgetătorul este semnul schimbărilor, al aventurii şi al ideilor îndrăzneţe şi nebuneşti, în timp ce capricornul reprezintă stabilitatea, melancolia, reţinerea şi tradiţiile. Cele două semne nu sunt compatibile în relaţiile amoroase pentru că nu reuşesc să găsească prea multe puncte în comun. Nativul din săgetător se va simţi contrâns de regulile stricte impuse de capricorn, care vrea să păstreze aparenţele şi tradiţiile. Iar dorinţa de aventură a săgetătorului nu va găsi un răspuns pozitiv din partea nativului din capricorn. Este o relaţie cu slabe şanse de reuşită pe termen lung.

Peşti – Balanţă

Deşi se aseamănă foarte mult, peştii şi balanţa păstrează cu greu o relaţie de dragoste. Ambii nativi sunt indecişi şi au nevoie de un lider, ceea ce face ca relaţia să fie într-un permanent impas. Niciunul dintre cei doi parteneri nu are curajul să ia decizii majore, să facă paşi importanţi pentru a duce relaţia mai departe. Tocmai din această cauză cele mai multe astfel de cupluri se destramă rapid.

sursa: www.eva.ro