Este OFICIAL! ”50 de lei, LUNAR, pentru fiecare FAMILIE”! Vezi și tu CARE ESTE PROCEDURA! Noua LEGE a fost promulgată chiar de Klaus Iohannis!

Legea privind stimularea participarii la invatamantul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, prin decret oficial.
Noile prevederi legislative sunt menite să încurajeze dreptul la educație al copiilor care provin din familii defavorizate. Primind bani de la stat lunar, părinții vor fi mult mai motivați să își trimită copiii la școală. Chiar dacă acești bani nu acoperă întocmai necesarul de cheltuieli ele unui preșcolar, oficialii consideră această măsură un prim pas spre o deschidere mai mare spre educație, încercând să se stopeze astfel creșterea alarmantă a analfabetismului.
Astfel, fiecare familie cu probleme materiale va primi lunar un tichet în valoare de 50 lei. Bineînțeles, pentru a intra în posesia acestui tichet, părinții trebuie să se supună anumitor condiții esențiale, după cum urmează ne informează avocat.net:
1.venitul lunar pe membru de familie sa fie de pana la de doua ori nivelul venitului minim garantat pentru o singura persoana
2.varsta minima a copilului sa fie de trei ani, implinita oricand pe parcursul anului scolar curent
3.copilul sa nu fie mai mare de sase ani, varsta implinita dupa data de 1 septembrie a anului scolar curent.
Astfel, părinții se obligă să își trimită copiii la grădiniță/școală, justificate fiind doar absențele din cauză medicală..