LOVITURA DUPA LOVITURA ! Marea Britanie primește lovitura de grație din partea UE!

Marea Britanie a afirmat de nenumărate ori că nu vrea să revină la “punctele de frontieră din trecut”, a insistat de mai multe ori la rândul ei asupra voinței sale de a părăsi piața unică și Uniunea vamală.

Documentul intern al UE, citat de televiziunea publică irlandeză RTE, precizează că “pare esențial ca Marea Britanie să se angajeze că nu va introduce reglementări legale în contradicție cu regulile pieței unice și ale Uniunii vamale”.

Uniunea Europeană dorește ca Irlanda de Nord să poată rămâne în Uniunea sa vamală după Brexit pentru a împiedica revenirea la frontiera strict controlată cu Irlanda, au indicat vineri la Bruxelles surse europene în cea de-a doua zi a unei runde de negocieri privind Brexitul, potrivit AFP.

Problema frontierei irlandeze reprezintă unul dintre subiectele prioritare pentru care Londra și UE trebuie să găsească soluții înainte ca Bruxellesul să accepte să înceapă o a doua etapă a negocierilor referitoare la relațiile comerciale dintre ele post-Brexit.

Într-un document intern, UE susține punctul de vedere al Dublinului, care estimează că provincia britanică Irlanda de Nord ar trebui să continue să aplice regulile pieței unice europene și ale Uniunii vamale a UE pentru a evita revenirea la puncte de control la granița cu Republica Irlanda.

Documentul intern al UE, citat de televiziunea publică irlandeză RTE, precizează că “pare esențial ca Marea Britanie să se angajeze că nu va introduce reglementări legale în contradicție cu regulile pieței unice și ale Uniunii vamale”.

Guvernul irlandez nu a dorit să comenteze documentul european. “Soluția optimă ar fi ca Marea Britanie să rămână în Uniunea vamală și în piața unică. Dar în cele din urmă este o decizie care îi aparține Marii Britanii”, a spus un purtător de cuvânt.

loading...

Piața unică europeană garantează libera circulație a mărfurilor, a serviciilor, a capitalurilor și a persoanelor în țările membre ale UE, cu aplicarea acelorași reglementări pentru întreprinderi.

Uniunea vamală permite celor 28 de țări să aplice aceleași reguli pentru a negocia mărfurile importate, exportate sau aflate în tranzit. Ea implică un sistem de taxe vamale uniformizat pentru importul de mărfuri din țări terțe și suprimarea taxelor vamale la frontierele dintre țările UE.

Dosarul frontierei irlandeze este unul dintre cele trei subiecte pe care UE le-a identificat ca prioritare pentru prima etapă a negocierilor în curs. Celelalte două sunt reglementarea financiară a Brexitului și drepturile cetățenilor europeni și britanici după ieșirea Marii Britanii din UE.

Cele 27 de țări au amintit în cursul ultimului summit european în octombrie că vor trebui făcute “progrese suficiente” în aceste trei domenii pentru ca ele să-și dea acordul pentru discuții cu Londra în vederea unei perioade de tranziție post-Brexit și pentru relațiile lor comerciale pe termen mai lung.

La rândul său, Londra contestă aceste condiții și cere să se înceapă cât mai repede discuțiile asupra relației viitoare.