Un dentist s-a dat de gol și i-a spus pacientului cu ce trebuie să-și clătească gura pentru a scăpa de TARTRU! Iată secretul pe care dentiștii îl țin doar pentru ei…

Un dentist i s-a confesat pacientului său, din greșeală, în timp ce îi igieniza dinții înainte de intervenția stomatologică. Dentistul i-a spus lui I. A. despre tartru: cum se formează, cum pot fi evitate depunerile plăcilor dentare și care sunt riscurile acestea pentru sănătate.

„Medicul stomatolog mi-a povestit că și el a avut probleme cu tartrul. A renunțat la fumat și a început să își curețe dinții cu apă și sare. Treptat, văzând ca această combinație nu are efectele dorite, a încercat o nouă rețetă adaugând câteva ingrediente în plus”, mărturisește I.A.

Ingredientele necesare pentru a scăpa de tartru sunt următoarele: o linguriță de bicarbonat de sodiu, jumătate de ceașcă de apă oxigenată, jumătate de linguriță de sare și puțin suc de aloe vera. Se face gargară timp de 15-20 de secunde, apoi se face periajul normal.

Îți poți da seama dacă tartrul dentar este prezent foarte simplu. Principalele semne sunt: sângerările gingibale, depunerile la nivelul dinților chiar și după periaj, mirosul neplăcut persistent etc.