Asa prepari cei mai buni carnati pentru Craciun. Reteta pe care o faceau bunicii nostri

Cârnaţii sunt un preparat specific sezonului de iarnă. În general, cârnaţii de casă se pregătesc după tăierea porcului.
Ingrediente

3 kg carne tocată de porc (s-a tocat pulpă şi fleică)
100 gr usturoi
1 mână sare mare
20 gr boia
15-20 gr piper
sare grunjoasă, bicarbonat şi puţin oţet pentru curăţat intestineSecretul cârnaţilor de porc constă în ingredientele de calitate, proporţiile corecte, maţele potrivite şi uscarea/afumarea lor corespunzătoare.

Carnea tocată trebuie să aibă destulă grăsime, nu tocaţi doar carne macră, cam 2/3 carne şi 1/3 grăsime să fie în compoziţie.

Intestinele folosite sunt cele subţiri de la porc sau puteţi folosi intestine gata cumpărate.

Cele de la porc se rad bine cu dosul lamei cuţitului până se elimina tot conţinutul şi apoi se spală cu apă fierbinte. Indiferent dacă folosiţi intestine cumpărate sau curăţate de voi pasul următor e să le puneţi în apă caldă cu sare, bicarbonat şi puţin oţet că să se dezinfecteze bine şi să se albească.

Se strivesc căţeii de usturoi şi se pun peste carnea tocată împreună cu sarea. Se frământă bine cu mâinile şi apoi se lasă cam 15 minute să se topească sarea.

Se adaugă boiaua şi piperul şi se mai frământă până la omogenizare.

Acum se gustă compoziţia: se ia o bucăţică de carne tocată şi puneţi limba pe ea că să simţiţi cât e de condimentată. În funcţie de propriul gust mai adăugaţi sare şi piper. Dar nu boia, prea multă boia va face cârnaţii amari!

sursa: https://iubimromania.net

 

Vezi si: O delicatesa ce ti se topeste in gura. Iata cum se prepara slanina in saramura, cu proprietati curative

Slanina are proprietati curative, intareste sistemul imunitar, regleaza contractiile muschiului inimii, trateaza durerile de articulatii si favorizeaza scaderea colesterolului. Bucatarul.tv va recomanda sa incercati o reteta delicioasa de slanina in saramura, care este foarte gingasa si aromata. Slanina se prepara in saramura fierbinte, de aceea o puteti savura dupa 3 zile. Adaugati condimentele preferate pentru a obtine un gust intens si delicios.

Ingrediente:

500 g de slanina proaspata
1.5 I de apa
200 g de sare
3 frunze de dafin
13 boabe de piper negru
3 catei de usturoi
5 g de piper rosu macinat

Mod de preparare:

Puneti apa la foc, aduceti-o la fierbere, presarati sarea, boabele de piper negru si frunzele de dafin. Fierbeti amestecul timp de 3 minute.
Puneti slanina intr-un vas mare sau caserola, turnati deasupra saramura fierbinte, acoperiti slanina cu o farfurie si puneti deasupra o greutate (o sticla cu apa).

Saramura trebuie sa acopere slanina complet. Lasati slanina sa stea in saramura timp de 3 zile la temperatura camerei.
Dupa 3 zile scoateti slanina din saramura si frecati-o cu usturoi maruntit.

Ce boli poate vindeca slanina

Cand cercetarile medicale au descoperit actiunile negative ale produselor alimentare noi, care au incercat sa inlocuiasca grasimile traditionale, specialistii si-au indreptat atentia catre slanina, un aliment fara E-uri, coloranti si conservanti.

Si au primit raspuns la intrebarea: de ce stramosii nostri au fost sanatosi si puternici? Ei bine, s-a dovedit ca slanina intareste sistemul imunitar. Aceasta calitate se datoreaza acidului arahidonic, care favorizeaza scaderea colesterolului, imbunatateste functiile de protectie ale organismului si, de asemenea, este necesar pentru producerea compusilor chimici responsabili pentru raspunsurile imune si reactiile inflamatorii.

loading...

Cantitati mici de grasime sunt de folos pentru inima si vasele de sange, reglementeaza contractiile musculare ale organelor interne, inclusiv ale muschiului cardiac, si sprijina tonusul vascular.
Fumatorii au, de asemenea, un beneficiu daca mananca putina slanina, datorita faptului ca ea contine seleniu. Acest microelement intareste sistemul imunitar si previne oxidarea in organism. Astfel, pagubele produse de tigari se reduc partial.
Slanina incetineste si intoxicarea alcoolica, prin acoperirea peretilor stomacului cu grasime si crearea pansamentului gastric, care previne absorbtia rapida de alcool din stomac. Alcoolul trece mai departe in intestin, unde, totusi, va fi absorbit, dar treptat.
Grasimea de porc
Este utilizata pe scara larga in medicina populara, inca din negura timpului. Iata cateva retete din batrani:

Remediu pentru dureri de articulatii. Inainte de culcare, se freaca bine articulatiile bolnave cu untura topita sau cu slanina veche, tocata prin masina de carne, la care se adauga o lingura de miere de albine. Deasupra se aplica celofan sau hartie de pergament, se inveleste cu un fular sau un batic de lana si se lasa sa actioneze peste noapte.
Tulburarea mobilitatii articulare dupa traumatisme. Zona afectata se freaca cu 100 g grasime de porc, amestecata cu o lingura de sare, apoi se bandajeaza cu un strat gros de lana.
Mastita. Pe locul inflamat se aplica o felie subtire de slanina veche, deasupra se pune o bucata de staniol de la o ciocolata sau dintr-un pachet de tigari si se bandajeaza sau se lipeste cu leucoplast.
Eczema. Se topeste slanina nesarata si se raceste la 35 de grade. Se amesteca bine 2 linguri de grasime topita cu albusuri de la 2 oua crude, 100 g pasta din fructe de solanum (zarna, lasnicior), 3 linguri suc de rostopasca. Alifia se lasa la macerat 2-3 zile, la rece, apoi se ung locurile bolnave, de 2 ori pe zi.
Dureri de dinti. O felie mica de slanina nesarata se aplica pe dintele dureros, intre gingie si obraz, pentru 15-20 de minute. Durerea de dinti dispare treptat.
Pinten osos (ciocuri). Preparati un unguent din 100 g slanina nesarata de porc, tocata marunt, un ou crud si 100 ml otet concentrat (esenta). Borcanul cu amestecul se tine intr-un loc intunecos, pana la dizolvarea completa a slaninei, amestecand periodic. Inainte de procedura, calcaiul se tine in apa fierbinte, apoi se aplica pe zona dureroasa un tampon de vata imbibat in unguent. Compresa se aplica pe timp de noapte, dimineata se spala talpa cu apa calda. Durata tratamentului este de 5-7 zile.
Sursa: BZI.RO