Buruiana-minune pe care noi o aruncăm e folosită de străini în salate și medicamente. Iată 5 proprietăți miraculoase

Pentru cei mai mulți dintre noi, Portulaca oleracea sau iarba grasa este doar o buruiană enervantă care crește în grădină și de care nu știm cum să scăpăm. Însă, în unele culturi, această plantă se cultivă și se folosește la gătit pentru proprietățile benefice pe care le are.

Originară din Persia și India, iarba grasă sau iarba porcului, cum i se mai spune, crește acum în toate colțurile lumii, iar în unele regiuni este folosită și ca aliment, dar și ca medicament.

Se consuma frunzele cărnoase și acrișoare sub formă de salată. Ca medicament se folosește sub formă de ceai sau infuzie, în tratamentul unor boli ale sistemului digestiv.

În România, cei mai mulți o consideră doar buruiană, însă pe vremea dacilor se afla pe lista plantelor medicinale.

Planta are o tulpină cărnoasa, tărâtoare, de forma cilindrică, iar frunzele spatulate, suculente, îngustate spre baza. Florile sunt de culoare galben portocaliu sau roșiatice. Fructul este o capsulă cu numeroase semințe mici de culoare cenușie. Într-un gram intră cca 2.400 de semințe.

Potrivit healthyfoodhouse.com, aceasta este una din puținele plante asupra căreia nu planează suspiciuni ca ar fi modificată genetic. Semințele își păstrează proprietățile germinative 3 – 4 ani, iar frunzele și fructele sunt, de asemenea, foarte puternice și rezistente.

Iarba grasă reprezintă o sursă bogată de fibre, vitamine A, C, B, acizi grași omega-3, calciu, mangan, potasiu, fier, magneziu, cupru, carotenoizi și pigmenți betaalainici.

loading...

Iarba grasa – beneficii pentru sănătate:
1. Îmbunătățește circulația

Conținutul ridicat de fier și cupru din iarba grasă este extrem de benefic pentru sistemul circulator. Se știe că o bună circulație a sângelui face să avem o bună sănătate generală.

2. Tratează boli gastro-intestinale

Iarba grasa e folosită în mod obișnuit în medicina tradițională chineză în tratarea mai multor boli gastro-intestinale, de la diaree la dizenterie. Portulaca oleracea conține compuși organici, cum ar fi glucoza, acidul citric, acidul malic și alanina, care susțin funcțiile gastro-intestinale.

3. Sănătatea inimii

Iarba grasa este bogată în potasiu și acizi grași Omega-3 care susțin sănătatea cardiovasculară. Mai exact, potasiul scade tensiunea arterială, iar acizii grași Omega-3 reglează nivelul colesterolului.

4. Oase puternice

Numeroasele substanțe nutritive din această plantă, cum ar fi fierul, manganul, calciul și magneziul, împiedică deteriorare oaselor și le mențin sănătoase și puternice. Consumul regulat poate preveni, de asemenea, osteoporoza.

5. Recomandată la dietă

Iarba grasa este bogată în fibre, dar are un nivel scăzut de calorii, deci este excelentă dacă vrei să slabesti. De asemenea, va provoca un sentiment de sațietate.

Acest articol are un conținut informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, consultați un medic specialist.

Sursă: landia.ro