Important de știut: Ce se va întâmpla dacă medicii de familie nu mai acordă servicii gratuite din ianuarie 2018

Sistemul de sănătate va deveni şi mai haotic dacă medicii de familie vor refuza să mai acorde servicii gratuite pacienţilor. Presiunea va cădea pe sistemul de urgenţă pentru că puţini vor fi dispuşi să scoată bani din buzunar pentru reţete.

Pacienţii ar putea fi puşi în situaţia de a-şi plăti din propriul buzunar trimiterile către specialişti, reţetele sau consultaţiile la medicul de familie, iar sistemul de urgenţă ar putea fi dat peste cap începând cu anul 2018.

Asta pentru că medicii de familie refuză să semneze actele adiţionale la contractul cadru, cel prin care ei prestează servicii medicale gratuite, decontate de casele de asigurări de sănătate. Atât autorităţile cât şi reprezentaţii pacienţilor sunt îngrijoraţi şi speră să fie găsite soluţii în cel mai scurt timp, pentru a evita haosul în sistem, mai ales că medicii de familie, titulari de cabinete, nu pot fi obligaţi să semneze contractele dacă ei nu doresc să facă acest lucru.

„Contractele pe care le avem acum expiră la 31 decembrie 2017. Ca ele să poată fi continuate trebuie ca medicii titulari de cabinete să semneze un act adiţional. Noi în acest moment informăm că nu vom semna aceste acte adiţionale decât în anumite condiţii. Dacă se va întâmpla să nu semnăm actele adiţionale, în acel moment nu vom putea presta niciun fel de serviciu în contrat cu casa de asigurări. Asta înseamnă că nu vom putea să eliberăm reţete compensate, bilete de trimitere pentru internare sau pentru ambulatoriul de specialitate sau examene paraclinice sau reţete în regim gratuit. Nu vrem să ajungem până acolo, nu vrem să ne răzbunăm pe pacienţi. Nu există elementele legale de constrângere ale colegilor ca să poată să semneze actul adiţional. Se ia în calcul închiderea centrelor de permanenţă”, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul de familie Gindrovel Dumitra, membru în Societatea Naţională de Medicină de Familie (SNMF).

Medicii vor debirocratizarea sistemului Medicii solicită nu doar mai mulţi bani pentru medicina de familie, ci şi debirocratizarea sistemului de sănătate. „Noi am avut ca principală revendicare reducerea birocraţiei în cabinetele noastre. Vorbim despre rezistenţa unui sistem. Aşa nu se mai poate. Pacienţii noştri sunt plimbaţi, aşteaptă cu orele la uşă când nu merge sistemul informatic”, a completat medicul de familie. Pacienţii se tem că o decizie a medicilor de familie de a nu semna actele adiţionale începând cu ianuarie 2018 va duce la un haos total.

„Ne va afecta pe toţi, în special pe bolnavii cronic, cei care vor avea nevoie de medic de familie permanent. Ca orice cetăţean, faptul că de la 3 ianuarie nu vor fi acordate servicii e un lucru îngrijorător. Nu există sistem de sănătate fără medici de familie. Suntem solidari cu medicii de familie dar ne va afecta şi pe noi, indiferent cum încercăm să ne poziţionăm. Avem nevoie ca pacienţii să primească servicii medicale. Cronicii au nevoie de reţete, de trimiteri către specialist, care sunt decontate de casă. Ce pacient scoate bani din buzunar pentru servicii care ar trebui să fie gratuite?”, spune Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC). Bodog: „Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate”

loading...

Tocmai lipsa acestui acord între autorităţi şi medicii de familie îi îngrijorează pe bolnavi. Cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii a anunţat că speră ca pacienţii să nu fie afectaţi de aceste blocaje ale sistemului de sănătate, iar traseul pacientului să nu aibă de suferit.

„Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi să ne gândim la pacienţii noştri pentru că toţi suntem în slujba lor. Urmăresc îndeaproape discuţiile dintre medicii de familie şi conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate care au pornit de la premisa că modificările la contractul cadru trebuie să vizeze debirocratizarea şi eficientizarea sistemelor informatice. Am constatat că, în prezent, dialogul se axează mai mult pe negocieri de ordin financiar. Ca urmare, încercând să răspundem noilor solicitări primite din partea reprezentanţilor medicilor de familie, pentru anul viitor este prevăzut ca bugetul pentru medicina de familie să se suplimenteze cu 278 milioane de lei”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Arafat: „Pacienţii vor accesa camerele de gardă”

Problema majoră ar fi că un sistem fără medicină de familie ar pune presiune pe camerele de gardă, ambulanţă şi SMURD, avertizează medicul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. „Când populaţia nu mai are acces deloc la medicul de familie va încerca să găsească o altă zonă prin care să acceseze sistemul şi asta e o mare problemă pentru că filtrul următor este urgenţa. Asta înseamnă aşteptare mai lungă, nemulţumiri la nivelul populaţiei, sunt lucruri inerente care apar atunci când creşte numărul prezentărilor. Nu trebuie să se ajungă aici. Eu sper să găsească o soluţie pentru că dacă nu se găseşte o soluţie vom avea un impact asupra sistemului de urgenţă, asta e cert”, a explicat, pentru „Adevărul”, secretarul de stat Raed Arafat.

„Şi acum este un impact pe unităţile de primiri urgenţe şi pe serviciile de ambulanţă, motivat prin faptul că medicii de familie nu asigură permanenţă. Există într-adevăr centrele de permanenţă, dar ele nu acoperă nevoile care sunt în sistem. Nu sunt suficiente pentru a opri populaţia să solicite ambulanţa”, a completat oficialul.

sursa: adevarul.ro