Un nou tip de job unde nu ai program, munceşti când vrei şi cât vrei. Această femeie a câştigat 1 milion de dolari într-un an

Un nou tip de job unde nu ai program, munceşti când vrei şi cât vrei. Această femeie a câştigat 1 milion de dolari într-un an

În 2011, Charmaine Pocek era corporatistă full-time în resurse umane, însă a decis să îşi încerce norocul pe Fiverr pentru a face bani în plus. Aşa că a început să îmbunătăţească CV-uri cu 5 dolari bucata; ea rămânea cu 4 dolari după taxa percepută de Fiverr.

Iniţial, Pocek făcea câte 10- 15 dolari pe oră, dar cu ratingurile pozitive ale clienţilor şi cu o nouă certificare, a început să perceapă preţuri mai mari. Între timp, şi-a permis să renunţe la slujba ei cu normă întreagă şi să-şi ofere serviciile prin Fiverr, unde pentru un pachet de CEO încasează până la 800 de dolari. În prezent este singura femeie freelancer şi singurul american de pe Fiverr care câştigă până la 1 milion de dolari cu ajutorul acestui site. „Auzi mereu că primul milion este cel mai greu de făcut. M-a făcut să-mi doresc să fac şi mai mult”, declara aceasta.

loading...

Aproape jumătate din câştig l-a realizat în 2016, când profitul câştigat prin ajutorul Fiver a ajuns la 445.000 de dolari, iar pentru că cererile sale nu sunt constante, venitul pe lună poate varia între 26.000 şi 43.000 de dolari. Cifrele în creştere nu se datorează creşterii volumului de muncă, ci faptului că mizează pe experienţa sa pentru a impune tarife din ce în ce mai mari. Aceasta munceşte, în funcţie de cereri, între 25 şi 60 de ore pe săptămână.

„Fiver îţi oferă un cadou preţios – timpul. Poţi alege dacă azi vrei să munceşti, să faci bani sau să îţi iei o zi liberă, să stai cu familia ta. Pentru asta sunt foarte mulţumită”, adaugă aceasta.