Decizie neașteptată luată de Adelina Pestrițu, cu câteva luni înainte să nască: „Fac orice pentru binele bebelușului”

Adelina Pestrițu și-a dorit mereu copii și a așteptat momentul prielnic, dar și persoana potrivită pentru a face acest pas. Acum, că minunea s-a produs, bruneta face tot ce-i stă în putere pentru sănătatea viitorului bebeluș. Curajoasă din fire, Adelina Pestrițu vrea să nască natural și să alăpteze atât cât îi va permite organismul.

Aflată în a patra lună de sarcină, Adelina pare neschimbată, chiar dacă susține că a început să ia în greutate. „Bebe este la locul unde trebuie să fie. Am o bluză mai largă, care să nu-mi lase la vedere kilogramele. Mă duc la sală dar să știi că totuși am luat trei kilograme. Le-am pus în zona burticii, acolo unde bebelușul și-a făcut cuibușor și se simte foarte bine. La 152 de grame cred că este spre mandarină așa, nu? S-ar putea să fie și cât o portocală chiar”,ne-a povestit Petrițu.

Aceasta a mai spus că, deși familia și prietenii au încercat să o protejeze, ea a continuat să fie la fel de activă, însă ceva mai precaută. „La un moment dat au exagerat și le-am zis că sunt însărcinată, nu bolnavă. Nu trebuie să stau la pat cu ochii în tavan pentru că nu sunt făcută să devin total inactivă. Vreau să fiu activă în continuare, vreau să fac lucruri. Adică nu m-am oprit nici din a onora contractele pe care le am, nici din a prezenta evenimente. Nu stau degeaba. Fac și curat. Nu știu. Merg și la cumpărături. Desigur că acum nu mai car greutăți de 15 kilograme iau și eu 3-4 kilograme”.

loading...

Chiar dacă merge la sală și are grijă la alimentație, Adelina ne-a mărturisit că nu a devenit obsedată de siluetă și că nu ține vreo dietă. „Virgil (n.r. logodnicul ei) este mare amator de dulciuri și sucuri acidulate, iar eu încerc să mă abțin pentru că stă toată ziua în jurul meu și ronțăie, iar la mine se va și vedea dacă voi face lucrul ăsta. Ideea e că eu mănânc de toate. Nu m-am reținut de la nimic, dar nici nu exagerez. N-am început cu pofte de gravidă: vreau sarmale, vreau ciorbă, nu știu ce salate complicate. Nu. Vreau să mănânc sănătos și să nu exagerez nici cu dulciurile, cu nimic. Să am un stil de viață sănătos, să merg la sport în continuare, să fac masaje. Am renunțat la tratamentele corporale pentru că nu sunt indicate pe perioada sarcinii.

Adelina Pestrițu vrea să nască natural
Într-o perioadă în care din ce în ce mai puține mame aleg să nască natural, Adelina susține că și-ar dori să fie curajoasă până la final, deși mai are unele zile când se sperie de nașterea naturală și înclină balanța către operația de cezariană.

„Zilnic mă gândesc la asta și astăzi zic că m-am hotărât și nasc natural, încerc cel puțin, mâine mă răzgândesc și zic că nu știu dacă o să pot că eu sunt micuță în bazin, dar zic să nu mă gândesc la ce e mai rău. Sunt nehotărâtă. Important este ca bebelușul să fie sănătos și să fie născut așa cum trebuie. Medicul care mă supraveghează pe perioada sarcinii mi-a spus să mai așteptăm și o dată ce ajung în ultimele luni de sarcină atunci să ne hotărâm. E important să fie bebelușul bine. Eu nu mai contez în situația asta. Cu siguranță dacă o să-mi spună să nasc natural, o să uit și de durere și de tot. Pe Virgil nu o să-l iau cu mine în sală. O să-i povestesc după”, ne-a mai mărturist Adelina

Vedeta și-ar dori nu doar o naștere naturală, ci și să alăpteze o perioadă destul de mare. „Dacă îmi permite organismul, da, o să alăptez. Mi-am propus, acum sper să mă ajute”.

loading...