Cadrele didactice, nehotărâte. Să înceapă sau nu școala după 15 mai?

Apropierea datei de 15 mai 2020 și posibila reluare a cursurilor a împărțit opiniile nu numai în rândul elevilor și părinților, dar și rândul cadrelor didactice. De politicieni nu mai vorbim, că ei ar fi probabil nehotărâți și peste doi ani!

Premierul Ludovic Orban a anunțat că școala ar putea începe după ce se termină starea de urgență, adică după 15 mai 2020. Însă, această realuare a cursurilor ar însemna ca toți elevii să respecte măsura de a purta mască. Un obiectiv greu de realizat dat fiind faptul că elevii de vârstă mică (6-10 ani) vor avea destule dificultăți în a respecta această măsură prin specificul comportamentului lor de la acea vârstă. Pe de altă parte, în cazul elevilor de liceu să spunem, aceștia ar putea avea grijă de mască și de felul cum o poartă, dat în cazul lor ar putea apărea altă problemă: cum numărul de ore este mai mare (cinci-șapte ore pe zi) ar fi necesare cel puțin două măști pe zi. Ori, deocamdată, măștile nu se găsesc într-un număr atât de mare pe piața românească încât să permită fiecărui licean să își procure două măști pe zi. Nu mai luăm în calcul prețul acestor măști!
Pe de altă parte, nici profesorii nu au ajuns la un consens în privința reluării cursurilor după data de 15 mai 2020. Cei mai mulți dintre cei care și-au exprimat opiniile (în mediile de socializare, la televiziuni sau în presa scrisă și on-line) au fost de părere că deocamdată nu ar trebui să ia o decizie pe marginea subiectului și că ar trebui să așteptăm măcar data de 10 mai pentru a vedea care este evoluția epidemiei. Pe de altă parte, cadrele didactice din mediul rural par cu precădere în favoarea redeschiderii școlilor, dat fiind faptul că în mediul rural populația este mai redusă și mai rarefiată, ceea ce ar putea, într-adevăr, să reducă riscul de infectare cu Coronavirus. Sunt și voci din mediul rural contra redeschiderii școlilor, acestea argumentând prin aceea că, la țară, sunt mulți bătrâni, iar aceștia ar putea lua virusul de la nepoții care are frecventa cursurile și grădinițele.
În ceea ce privește dascălii din mediul urban, aceștia par mai degrabă împotriva reluării cursurilor de la 15 mai 2020. Motivele ar fi de înțeles, mai ales în cazul școlilor din orașele mari: regulile de distanțare socială nu ar putea fi respectate în cele mai multe școli din orașe precum București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov sau Constanța!
Ca atare, credem că soluția optimă pare a fi, într-adevăr, așteptarea perioadei de 10-15 mai pentru a vedea cum a evoluat epidemia. Și abia după această perioadă ar trebui luată o decizie!

Share this...