Home / Actualitate / ANAF ÎȘI FACE O POMANĂ: îi păsuiește iar pe unii români!

ANAF ÎȘI FACE O POMANĂ: îi păsuiește iar pe unii români!

ANAF a venit cu precizări importante pentru persoanele fizice care sunt obligate să depună declarația unică. De asemenea, au fost anunțate noile reguli legate de posibilitatea obținerii unor bonificații.

Agenția Națională pentru Administrare Fiscală a anunțat că Ordonanța de Urgență nr. 69/2020, recent adoptată, prevede, printre altele, prelungirea termenului de depunere a declarației unice de către persoanele fizice pentru anul 201. Acesta se amână de la 25 mai la 30 iunie 2020.
Persoanele fizice vizate trebuie să mai știe că actul normativ stabilește nivelul și condițiile de acordare a bonificațiilor pentru persoanele care își îndeplinesc la timp obligațiile fiscale declarative și de plată aferente anului 2019. „Se acordă o bonificație de 5% din valoarea impozitului și a altor contribuții aferente anului 2019, dacă acestea sunt stinse integral (prin plată sau compensare) până la data de 30 iunie 2020. În plus, se acordă o bonificație suplimentară de 5%, dacă declarația unică este depusă prin mijloace electronice până la aceeași dată. Aceasta din urmă se acordă doar dacă este îndeplinită și condiția privind plata taxelor”, au transmis reprezentanții ANAF. Asta înseamnă că dacă obligațiile fiscale sunt stinse în termenul prevăzut însă declarația unică nu este depusă prin mijloace electronice, contribuabilul beneficiază doar de bonificația de 5%, pentru plata taxelor în termenul prevăzut.
Aceeași OUG nr. 69/2020 reglementează și faptul că, începând cu anul 2021, contribuabilii vor putea beneficia de bonificații de maximum 10% din valoarea impozitului pe venit anual și a altor contribuții anuale.

Cine primește bonificația?

Ulterior momentului  completării declarației, contribuabilii își vor diminua valoarea obligațiilor fiscale datorate cu procentul aferent bonificațiilor. Persoanele fizice care au depus declarația unică privind venitul realizat în anul 2019 până la introducerea noilor prevederi, respectiv 14 mai 2020 (indiferent de modalitatea de depunere), vor putea accesa bonificațiile, dacă respectă condițiile de acordare, prin completarea unei declarații rectificative. În acest sens, reprezentanții ANAF au anunțat că urmează să publice un nou formular al declarației unice, care să conțină toate aceste modificări legislative.

Alte informații despre Declarația unică

Declarația unică a fost introdusă în anul 2018 și este obligatorie pentru persoanele fizice care obțin venituri, de regulă, extra-salariale, din România și/sau din străinătate. Sunt incluse în această categorie venituri precum cele obținute din investiții, chirii, activități independente, drepturi de proprietare intelectuală, activități agricole etc. În anul curent, termenul inițial de depunere a declarației a fost 15 martie 2020. Acesta a fost prelungit, în prima fază, până la 25 mai, iar acum, după cum am specificat mai sus, până la 30 iunie.

Share this...

Check Also

Guvernul a anunțat: CE SE DESCHIDE DUPĂ 1 IUNIE?

După mai multe momente de tărăgănări și indecizii, reprezentanții Guvernului României au publicat, în cele …