Anunț oficial: cum se vor desfășura orele copiilor începând cu luna septembrie

Școlile din România (ca și din alte țări) vor rămâne închise până la mijlocul lunii septembrie, atunci când ar trebui să înceapă anul școlar 2020/2021. Însă, oficialii din Ministerul Învățământului ne dau asigurări că muncesc mult pentru a adopta cele mai bune măsuri astfel încât anul școlar viitor să se desfășoare în condiții optime de siguranță!

Într-un interviu oferit pentru o televiziune de știri, Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării a dat asigurări că şcolile sunt pregătite corespunzător pentru a-i primi, din 2 iunie, pe elevii care vor participa la cursurile de pregătire în vedea examenelor pe care le au de susţinut în vara acestui an. De asemenea, prima doamnă a învățământului românesc a declarat că la ministerul pe care îl conduce se lucrează intens pentru a se stabili cele mai bune măsuri astfel încât anul școlar 2020/2021 să poate debuta din luna septembrie în deplină siguranță pentru elevi și cadre didactice.
„În sala de clasă, vreau să-i asigur pe părinţi, că se va realiza dezinfectarea şi igienizarea, băncile vor fi igienizate, la fel şi scaunele. Se va realiza în fiecare zi dezinfecţie şi igienizare. Cu o oră înainte de a pătrunde elevul în sala de curs se va realiza aerisirea acelei săli, iar după cele două sau trei ore de curs, elevul va părăsi şcoala tot pe un culoar bine definit. La ieşirea din şcoală, elevii vor arunca măştile pe care le-au purtat în timpul cursurilor şi vor primi o altă mască, de la şcoală, pentru a-şi continua drumul către casă în siguranţă”, a declarat joi ministrul Educaţiei într-un interviu la postul Realitatea Plus.
De asemenea, Monica Anisie a dat asigurări că şcolile sunt pregătite atât cu cadrele medicale care să măsoare temperatura elevilor la sosire, precum şi cu dezinfectanţii necesari, dar şi pentru ca băncile din sălile de clasă să fie amplasate la 2 metri una faţă de alta, în faţă, spate, cât şi lateral.

Share this...