Iohannis A FOST AMENDAT. Nici acum nu regretă ce a spus

A fost amendat cu 5.000 de lei pentru declarațiile pe care le-a făcut despre cei care au dorit cu atâta insistență autonomia Ținutului Secuiesc, dar nici acum nu regretă.
A anunțat chiar că va contesta amenda care reprezintă salariul pe mai bine de o săptămână de muncă la Cotroceni!

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) au anunțat că președintele Klaus Iohannis a fost amendat pentru declarațiile referitoare la autonomia Ținutului Secuiesc și despre Ardealul dat ungurilor. Membrii Comisiei au considerat că aceste declarații constituie discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională. Votul care a fost exprimat în Colegiul CNCD a fost 6-1 pentru constatare, și 5-1 pentru amendă, după cum reiese din același comunicat al instituției.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârea de astăzi a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Având în vedere că decizia CNCD este una profund politică, Președintele României va contesta această hotărâre la instanța competentă”, se arată într-o precizare publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Afirmațiile pentru care Iohannis a fost amendat sunt următoarele: „E incredibil ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD-ul a ajutat UDMR-ul să treacă prin Camera Deputaților o lege care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD, este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, Guvernul, ne luptăm cu pandemia de coronavirus, PSD-ul, marele PSD, se luptă în birourile secrete ale Parlamentului ca să dea Ardealul ungurilor”.

Share this...