Jurământul militar s-a depus CU MASCA PE FIGURĂ

Perioada pandemiei de Coronavirus a venit cu unele reguli neașteptate chiar și pentru ceremonii care erau considerate sobre. Spre exemplu, câți români s-ar fi gândit, până nu mai departe de acum două-trei luni, că un jurământ militar poate fi depus cu masca pe figură!?

 

Vineri, 29 mai 2020, la mai multe unități ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din țară, tinerii recruți au depus Jurământul Militar. De altfel, la această dată, s-au desfășurat astfel de manifestări la toate inspectoratele pentru situații de urgență din țară, în care elevii își desfășoară stagiile de practică. Interesant de remarcat este faptul că tinerii învățăcei au depus jurământul cu masca pe figură! Astfel, ei au colecționat poze de neprețuit de la acest moment, de care își vor aminti cu haz când, la pensia de serviciu fiind, le vor prezenta nepoților!
„Depunerea Jurământului Militar este un moment unic, emoţionant pentru fiecare dintre militarii. Mult succes în carieră celor care au depus Jurământul Militar!”, au transmis reprezentanții IGSU prin intermediul unui comunicat de presă, încercând să repare onoare tinerilor recruți care, gâtuiți de emoții și sufocați de măști, s-au bălbâit la depunea jurământului.
De altfel, pentru cei care nu îi cunosc conținutul, prezentăm cele câteva propoziții ale jurământului militar care a fost rostit de tinerii pompieri (auzit mai cu greu de către cei prezenți din cauza măștilor de protecție): „Jur credinţă patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii. Jur să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.

Share this...