Spaniolii nu sunt mulțumiți cu ajutorul minim pe care îl oferă Guvernul

În pofida eforturilor pe care Guvernul spaniol de stânga le-a făcut pentru a găsi banii necesari, spaniolii nu se declară prea încântați de valoarea pe care o are venitul minim vital care a fost adoptat la nivelul acestei țări.

 

Pe 29 mai 2020, Guvernul spaniol a aprobat instaurarea unui venit minim vital. Această măsură a executivului de stânga a fost adoptată pentru a lupta împotriva unei sărăcii care a fost și mai mult agravată de criza coronavirusului, situație care a determinat o explozie a cererilor de ajutoare alimentare. Conform spuselor vicepremierului Pablo Iglesias acest venit minim vital a fost fixat la 462 euro pe lună pentru un adult care trăiește singur. Familiile vor încasa lunar 139 de euro pentru fiecare persoană suplimentară, adult sau copil, cu un plafon fixat la 1.015 euro pe gospodărie.
Potrivit guvernului, 850.000 de familii din Spania vor beneficia de acest nou ajutor, respectiv 2,3 milione de persoane (dintre care 30% minori), care vor încasa în medie 10.070 euro pe an. Acest venit va fi compatibil cu altele care se acordă în mod legal în Spania. Spre exemplu, dacă o persoană are un salariu mic, statul îi va acorda un supliment care îi va permite să atingă nivelul venitului minim vital.
În iunie 2020, prima lună în care va intra în vigoare această măsură instituită de Guvern, de venitul minim vital ar urma să beneficieze 100.000 de familii.
De altfel, oprirea brutală a economiei provocată de măsurile de carantină a aruncat sute de mii de persoane în șomaj. În cazul altora, pentru prima oară în viața lor, au fost familii au trebuit să se așeze la coadă pentru a primi hrană gratuită de la biserici sau de la asociațiile locale, în special în capitala țării, Madrid.
Venitul minim vital, care va costa trei miliarde de euro pe an, vizează lupta împotriva sărăciei extreme care afectează 600.000 de familii, respectiv 1,6 milioane de oameni din Spania, după cum reiese din informațiile prezentate de Guvernul spaniol.

Share this...