Abuz în asociaţii? Care sunt posibilităţile tale ca proprietar

Mult prea mulţi proprietari, fac trimitere mult prea uşor la “prejudiciu”, “furt”, “ilegalitate”, “legea spune” sau la “daune morale” ori “neconstituţional”. Mai mult, s-a dezvoltat ameninţarea cu “te dau în judecată”, “îţi fac plângere penală”, “mă duc la primar”. Teoria conspiraţiei poliţiei şi judecătorilor cu cei aflaţi în conducerea asociaţiilor, prinde bine la unii şi justifică lipsa oricărei reacţii din partea altora.

Chiar dacă deranjează, un proprietar cu adevărat ancorat în realitate şi informat, nu va face niciodată astfel de afirmaţii, ştiind că are de partea lui procedura. Faptul că nu are priceperea necesară, curajul şi mai ales nu îşi asumă astfel de proceduri, este altă poveste.

Încerc înlocuirea unor astfel de deprinderi, cu exemplificarea unor posibilităţi concrete puse la dispoziţia proprietarului, în cel mai direct mod:

– obţinerea unui răspuns la contestaţia formulată – de ce să te multumeşti tu proprietar cu o lipsă de reacţie din partea asociaţiei. Dacă ai făcut, în termen, acea contestaţie a listei de plată, preşedintele este obligat să-ţi răspundă în 10 zile. Dacă nu îţi răspunde, nu rămâne indiferent. Fiind o obligaţia în sarcina asociaţiei, folosirea expresiei “are obligaţia” şi menţionarea termenului, îţi deschid calea obţinerii răspunsului.

– ai posibilitatea de a avea acces la documentele asociaţiei (în limitele legii – vezi GDPR)  – dacă te mulţumeşti doar să faci o solicitare şi mai apoi să te lamentezi că preşedintele nu îţi pune la dispoziţie anumite acte, este alegerea ta. Ai procedură şi posibilitatea reală de a obţine acele acte. Practica judiciară este plină de astfel de exemple. Paşii, în siteză: notificare; acordarea termenului de transmitere; menţionarea actelor solicitate; lipsă răspuns sau refuz – acţiune având ca obiect obligaţia de a face.

– ai posibilitatea de a face o expertiză contabilă – un mare pas în favoarea proprietarului, acum având posibilitatea de a contracta cu un profesionist în vederea expertizării actelor asociaţiei. Aşa ai posibilitatea de a constata dacă, cu adevărat, s-a “furat” sau s-a creat un “prejudiciu” în sarcina ta sau a Asociaţiei.

– ai posibilitatea de a determina convocarea adunării generale – nu te mai complace în a spune că, de ani de zile nu s-a mai convocat o adunare generală. Fiind o obligaţia în sarcina asociaţiei, tu proprietar şi membru, ai posibilitatea de a obţine obligarea asociaţiei la convocare.

– ai în lista de plată sume ca şi restante, care nu îţi aparţin (vin de la fostul proprietar, ai cumpărat la licitaţie dar restanţa fostului proprietar se menţine, ai o hotărâre dar suma nu a fost ştearsă din listă etc) – nu te mai ascunde. Ai la dispoziţie acţiunea în constatare şi aşa poţi demonstra, tu, că acea sumă nu îţi aparţine, obţinând, tu, un titlu împotriva asociaţiei şi reglând astfel o situaţie ce trenează de ani de zile.

– ai achitat sume ce nu îţi reveneau sau ca urmare a unor hotărâri ”ilegale” – nu rămâne în pasivitate şi nu accepta că ai plătit. Ai posibilitatea de a solicita recalcularea listelor de plată. Ai fost pus să achiţi ani de zile, raportat la o cotă indiviză mai mare decât cea deţinută, ai posibilitatea de a solicita recalcularea şi de a obţine obligarea asociaţiei în a restitui sumele achitate în plus. Este un demers ce trebuie asumat, demers ce vine la pachet cu timp, nervi şi mai ales bani

– există pe scara blocului depozitate piese de mobilier sau alte bunuri – nu te mai lamenta că preşedintele nu face şi nu drege. Ai deschisă calea obţinerii unei hotărâri şi de a solicita eliberarea spaţiului comun, de astfel de bunuri.

– nu se remediază o defecţiune ce vizează partea comună, defecţiune ce îţi cauzează un “prejudiciu” – nu mai rămâne cu pereţii uzi, cu parchetul deteriorat sau cu faianţa spartă. Obligaţia de întreţinere este în sarcina asociaţiei. Ai la dispoziţie cele două mari posibilităţi: obligi asociaţia să facă sau, faci tu şi apoi acţiune în pretenţii împotriva asociaţiei. Începi cu notificarea = punere în întărziere. Practică judiciară există.

– nu se întreţine partea comună – nu te mai plânge la colţul blocului. Poţi obţine obligarea asociaţiei în remedierea disfuncţionalităţii, defecţiunii etc. Dacă ai infiltraţii de la terasă sau de la o ţeavă comună, nu sta până cade tencuiala şi apare igrasia. Ai procedură, ai posibilitatea de a determina asociaţia să facă. Nu te interesează dacă vecinii nu vor sau dacă adunarea generală a votat împotrivă. Este o obligaţie în sarcina asociaţiei. Practică judiciară există.

– din cauza unei inundaţii de pe partea comună, ai apartamentul “praf” – nu rămâne să te milogeşti de preşedinte să-ţi dea şi ţie “ceva”. Ai procedură şi poţi obţine nu numai contravaloarea bunurilor distruse sau deteriorate dar ci şi aducerea spaţiului la starea iniţială.

– se iau hotărâri “ilegale” în adunarea generală sau în comitet – ai posibilitatea de a le anula. Legea 196/2018 prevede o astfel de posibilitate. Tot “legea” prevede că, doar instanţa de judecată poate anula sau suspenda o hotărâre a adunării generale. Deci, degeaba spui tu preşedintelui că-i “ilegală”; nu rezolvi nimic, hotărârea fiind obligatorie. Ai procedură. Tot ce trebuie să faci este să-ţi asumi astfel de demersuri.

– s-a greşit la nivelul asociaţiei – răspunderea solidară operează. Fie că este preşedinte, administrator, cenzor sau membru în comitet, răspunde pentru prostiile făcute. Răspunde pentru prejudiciul cauzat.

sursa: https://adevarul.ro/news/bucuresti/abuz-asociatiii-posibilitatile-caproprietar-1_5ed77a4c5163ec427173d6db/index.html

Share this...