Alte îngrijorări pentru ROMÂNII CU CREDITE

Ultimele analize efectuate de către economiștii din țara noastră arată că românii care au contractat credite în euro ar putea fi expuși unor riscuri mari în eventualitatea (destul de probabilă) în care leul se va devaloriza și mai mult!

În ultimele cinci săptămâni, cursul euro s-a cantonat în apropierea pragului de 4,84 lei, chiar dacă volatilitatea celor monede majore a fost ridicată. Vinerea trecută, piața valutară s-a deschis la 4,837 lei, euro crescând până la 4,842 lei. Înainte de anunțarea cursului, au apărut ordine de vânzare de valută care au împins moneda unică la un minim de 4,83 lei. Totuși, evoluția leului din următoare perioadă este incertă, în condițiile în care efectele crizei sanitare și a celei economice rămân o necunoscută.
„O înrăutățire suplimentară a percepției asupra riscului asociat economiei și pieței financiare locale, antrenată de o potențială deteriorare mai severă a poziției fiscale și a perspectivei acesteia, ar fi de natură să reamplifice presiunile asupra ratei de schimb a leului”, este avertismentul clar pe care l-au transmis mai mulți membri ai Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.

Evoluția altor valute și valori

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,2935 la 4,2488 lei și a încheiat săptămâna la 4,2713 lei. Moneda elvețiană s-a depreciat la începutul săptămânii trecute până la 1,088 franci/euro. Lipsa progreselor în cazul negocierilor post-Brexit, dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, dar și anunțul că economia britanică s-a contractat cu 20,4% în luna aprilie (cel mai mare declin lunar din istorie), au făcut ca media lirei sterline să scadă de la 5,4253 la 5,3957 lei, vinerea trecută.
Prețul gramului de aur stabilit de BNR a încheiat săptămâna la 237,9934 lei, față de 234,5040 lei, la începutul ei. Politica monetară relaxată a BNR, care a redus dobânda sa cheie și menține un volum ridicat al injecțiilor de lichiditate, au impus o scădere constantă a indicilor ROBOR.
La finalul săptămânii trecute, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,20 la 2,17%, o valoare mai mică, de 2,13%, fiind înregistrată în 20 aprilie 2018. La rândul său, indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 2,31 la 2,28%, cel mai redus nivel începând cu 7 februarie 2018 (2,27%).
Valoarea de refugiu a dolarului a fost principalul motiv de apreciere a acestuia, în condițiile în care piețele se tem că va apare un al doilea val al pandemiei. Moneda virtuală Bitcoin a scăzut, joi, la circa 9.100 dolari, după ce cu o zi înainte urcase la aproape 10.000 dolari.

Share this...