Category: Diverse

Neatentia noastra poate transforma pepenele din aliat in adevarat dusman. Descopera si tu greseala pe care multi dintre noi o comitem atunci cand consumam acest fruct binefacator si care ne poate ruina sanatatea! Nu speli pepenele? Risti sa te imbolnavesti!

Tocmai ai cumparat un pepene zemos si abia astepti sa ajungi acasa sa il consumi. Il depozitezi repede la frigider, numeri minutele cu papilele gustative innebunite de anticipare si apoi il tai nerabdatoare si te rasplatesti cu dulceata sa.

Faptul ca, in tot acest proces al rasfatului culinar, omiti sa speli pepenele te poate costa sanatatea! De unde provine acest pericol?
In primul rand, trebuie sa tinem cont ca pepenii cresc in camp, ceea ce ii infesteaza cu tot felul de daunatori, nocivi pentru sanatatea ta. Mai departe, pana ce ajung in plasa de cumparaturi, fructele sunt atinse de mai multe persoane, cu preocupari indoielnice pentru igiena, fie ca ii achizitionezi de la supermarket sau de la producatorii locali.

Nu in ultimul rand, trebuie sa fii constienta si de faptul ca te expui riscului de a transfera microbii de pe coaja pepenelui, prin cutit, in interiorul sau, dar si asupra celorlalte alimente din frigider, atunci cand il depozitezi. De aici pana la infectii cu E.coli, Salmonella si chiar hepatita A nu mai este decat un pas.

Dupa ce a postat o fotografie in care aparea fara pic de machiaj, criticile la adresa Danei Nalbaru nu au intarziat sa apara. Multe persoane nu i-au admirat naturaletea, aruncand numai cuvinte urate la adresa vedetei.

Insa cel mai denigrator comentariu, vine din partea unei internaute, nemultumite de asa zisa “ignoranta” a Danei, in ceea ce priveste imaginea sa.

„De ce nu ai grijă de tine? Păcat, să arăţi ca şi cum ai fi o servitoare. DAR ştiu servitoare care arată mai îngrijite. Deci nu insulta pe cei ce te-au admirat şi încă o mai fac. ÎNGRIJEŞTE-TE, că o să te lase şi soţul tău şi să nu te miri”.

La un asemenea mesaj, era de asteptat ca sotia lui Dragos Bucur sa reactioneze. Vedeta i-a a raspuns printr-un mesaj-manifest, cu care au rezonat foarte multe femei:

„Te părăsesc, iubito! Te părăsesc pentru că n-ai avut timp să-ţi vopseşti părul şi să-ţi faci unghiile roşii. Te părăsesc, iubito, pentru că simt în palmele mele coapsele tale trecute de frageda tinereţe. Te părăsesc pentru că te trezeşti dimineaţa şi ai grijă de casa în care trăim, în loc să ieşi la mall să-ţi schimbi garderoba. Te părăsesc, iubito, pentru că pui capul pe pieptul meu după ce ai culcat copiii, obosită şi dornică de îmbrăţişare. Scuza-mă, iubito, dar te părăsesc pentru că eşti prea atentă la nevoile mele şi ale copiilor noştri. Când m-am căsătorit cu tine şi-am spus că-mi doresc să-mi fii alături o viaţă întreagă îmi imaginam că vei rămâne mereu tânără, că te voi lua de la salon şi te voi duce direct la mare, că pe-ai noştri copii îi vor creşte vecinii şi că banii nu vor fi niciodată o problema. Te părăsesc pentru că n-am înţeles a doua parte din «la bine şi la greu».

Ce nu ştie dânsa este că-mi place să fiu servitoare. Că fac totul pentru copiii mei, soţul meu, familia mea. Că voi renunţa oricând la orele petrecute la salon, la hainele asortate, la întâlnirile cu prietenele la cafea, la meseria mea şi aplauzele celorlalţi ca să fiu cu ei. Ce nu ştie dânsa este că mă trezesc în fiecare dimineaţă lânga copiii mei, că eu le fac micul dejun, eu le pregătesc hăinuţele, eu îi îngrijesc când sunt bolnavi, eu le ştiu bucuriile şi supărările, le ştiu cele mai mari şi mai mici dorinţe şi fac ca acestea să se împlinească. Eu sunt cea care le spune în fiecare noapte somn uşor, pe mine mă strigă dacă au visat urât şi la mine în braţe vin şi se aruncă daca s-au lovit în joacă. Ce nu mai ştie dânsa este că imi place să fiu servitoare în casa mea şi că soţul meu este şi cel mai bun prieten al meu, că împreuna facem lucruri frumoase să se întâmple, că ne sprijinim unul pe celălalt şi că universul nostru este familia noastră. Că suntem fericiţi aşa. Că sub părul meu ciufulit, sub neîngrijirea mea (care o fi aceea despre care spune dânsa) se afla foarte multă fericire şi linişte.

Aş vrea să-i mai spun doamnei care mi-a scris că mai sunt femei ca mine. Şi suntem destul de multe, noi, astea neîngrijitele, care am renunţa oricând la micile plăceri personale pentru marile plăceri ale celor pe care-i iubim. Şi, culmea, există bărbaţi care ne acceptă aşa şi pentru care noi suntem cele mai bune şi cele mai frumoase”, a scris Dana Nălbaru.

Un bărbat căuta să se însoare, așa că a început să se întâlnească cu mai multe femei.

Cu trei dintre ele a continuat să se vadă o perioadă mai mare de timp. Voia să se însoare, dar nu știa cu care. Toate erau frumoase, toate erau deștepte. S-a decis să le supună la un test. A dat fiecărei femei câte 5000 lei pentru a vedea ce vor face cu banii.

Prima femeie ia cei 5000 de lei și merge la salon. Își aranjează părul și unghiile, se machiază și apoi merge și își cumpără câteva rochii și ținute sexy. Se întoarce la bărbatul care i-a dat banii și îi spune cî a cheltuit toți banii pentru a fi frumoasă, pentru el. Bărbatul este impresionat.

A doua femeie alege să meargă la cumpărături pentru bărbat. Îi cumpără cele mai nou telefon, cel mai avansat laptop și câteva haine scumpe. Se întoarce la bărbat și îi spune că a cheltuit banii pentru el, pentru că îl iubeește. Bărbatul este iar impresionat.

A treia femeie investește toți banii la bursă. Câștigă mulți bani. Îi dă bărbatului înapoi cei 5000 de lei și pune banii rămași într-un cont comun. Îi spune că baniisunt pentru viitorul lor. Bineînțeles că bărbatul a fost impresionat.

Bărbatul a stat și s-a gândit. Oare pe cine să aleagă? Până la urmă s-a căsătorit cu femeia care avea sânii cei mai mari.

 

La doar 17 ani, Maria ne ofera o importanta lectie de viata. A nascut o fetita in ultimul an de liceu, dar, eleva de zece, nu a vrut sa intrerupa cursurile, si a fost sustinuta cu drag de familia ei.

Acum a reusit la Bacalaureat a treia pe judet, cu media 9,96. Toata suflarea comunei este mandra de performanta ei, iar fata mai are un vis: dupa ce se marita cu tatal copilasului, vrea sa devina arheolog.

In comuna Laza, la 20 de km de Vaslui o gasim printre flori, cu bebelusul in brate, pe Maria. Povestea ei, nu este a unei adolescente obisnuite. Pe cand avea doar 15 ani, a aflat ca a ramas insarcinata cu iubitul ei, cu doar un an mai mare. Speriata, la inceput nu a marturisit nimic familiei. Iar cand s-a aflat de spre sarcina, toata familia a infruntat gura lumii, si a sprijinit-o.

Am ramas insarcinata si tot din voia lui Dumnezeu nu am renuntat la sarcina. Am cautat solutii sa pot merge la scoala. Nu am vrut sub nicio forma sa renunt sau sa inghet anul scolar, pentru ca apoi imi era greu sa revin in ritm. Am terminat clasa a XI-a cu 9,96.”

Recunoaste insa ca a fost greu sa ii spuna mamei sale. ”A fost dramatic, tragic. M-am simtit prost. Am simtit ca am dezamagit. Aveau alte asteptari si a aparut sarcina, a fost greu pt ca m-am marit deodata.

sursa stirileprotv.ro

“Podul lui Dumnezeu” este un pod natural unic în lume. Acesta are 30 m lungime şi 22 înălţime, fiind cel mai mare pod natural din România şi al doilea din Europa ca marime, însă singurul pe care se poate circula cu maşina.

“Podul lui Dumnezeu” sau “Podul Natural” se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin.

El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.

“Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremurilor. Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului“, se arată pe site-ul oficial al Primăriei Ponoare, Mehedinţi.

Sursă: loon.ro

E imposibil să o ratezi, dacă mergi spre Durău, căci stă chiar în mijlocul apelor, la confluența Bistricioarei cu Bistrița, în locul numit de localnici „Gura Largului”. O stâncă atât de înaltă, că nicio viitură nu a trecut peste creștetul ei, un monolit de care se izbesc valurile, fără nicio izbândă.

I se spune „Piatra Dracului”, însă, parcă pentru a mai îmblânzi legenda ițită în jurul ei, omul i-a fixat o cruce deasupra. Chiar și așa, cei care îi știu povestea, nu trec pe acolo fără să-și „stuchească” în sân, privind pieziș, să nu fie cumva diavolul în preajmă. Și asta pentru că piatra cu pricina cică și-ar schimba locul în fiece noapte, mișcată de însuși șeful Tartarului.

Legenda spune că sufletul oamenilor așa se înrăise și credința lor așa de tare se știrbise, că Dracul s-a dus la Dumnezeu cu o cerere: „Nu-i vezi cât de netrebnici sunt, Doamne, ce trebuință mai ai de ei? Dă-mi-i mie!”, ar fi zis. Iar Dumnezeu s-a învoit, cu o singură condiție: să smulgă o piatră sacră de pe vârful Ceahlăului și, până la cântatul cocoșilor, să o pună la Talpa Iadului. Zis și făcut. Tartorul a smuls piatra și a plecat cu ea spre tărâmul lui. Dar pe când era deasupra apelor – deși încă nu se iviseră zorile – un cocoș nu știu ce vis avu că s-a trezit și s-a pornit pe cântat (Diavolul ar fi acuzat mai apoi un șiretlic al lui Dumnezeu, care trimisese o geană de lumină pe la ochii cocoșului, dar cine să-l dovedească!). Cert e că la cântecul rebel, dracul a dat drumul pietrei din mâini și ea s-a rostogolit chiar acolo, în locul în care valurile celor două râuri se ciocnesc.

Se mai spune că, înciudat, în fiecare noapte Dracul se întoarce pe furiș și încearcă să mute piatra din loc, convins că în ziua în care va reuși să o pună la Talpa Iadului, domnia lui Dumnezeu pe pământ va sfârși și Lumea va intra în stăpânirea lui.

Cum spuneam, localnicii au așezat o cruce în capul pietrei, pentru ca Ucigă-l Toaca să nu se mai apropie noaptea să-și ducă lucrarea la capăt. Unii spun că de atunci piatra stă pe loc. Alții însă pot jura că-n fiecare dimineață tot e urnită nițel mai spre dreapta. Ori spre stânga? De fapt, de-atâtea veacuri, nimeni nu a făcut vreo măsurătoare. Iar scepticii spun că totul nu e decât o iluzie optică. După cum sunt apele de învolburate, după cât e de senin cerul ori după cât de limpede ți-e pirivirea, piatra poate să-ți pară că stă pe loc ori că se mișcă, noapte de noapte.

Sursa: antenasatelor.ro

Un sat de pescari, aşa cum era Gura Portiţei în urmă cu peste două decenii, unde lipovenii îşi ridicau colibe acoperite de stuf şi îşi întindeau în apă plasele, a devenit astăzi cel mai exotic loc de pe litoralul românesc

Drumul spre Gura Portiţei trece prin Jurilovca, cea mai mare aşezare de pescari din ţara noastră. Din miniportul turistic inaugurat anul trecut, care dispune de 70 de locuri de acostare, poţi lua vaporaşul, o rapidă sau o ambarcaţiune mai lentă. O călătorie de la Jurilovca la Gura Portiţei, zonă care face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu rapida, se face într-un sfert de oră, iar cu o ambarcaţiune mai lentă faci şi o oră. Transportul costă, în medie, 25 de lei de persoană.

Mai este o variantă ocolitoare, pe uscat. Traseul se poate face doar cu bicicleta pe la Vadu-Periboina, Gura Portiţei, însă oamenii locului nu-l recomandă, fiind unul riscant, iar Grindul Chituc este zonă strict protejată.
Nu te plictiseşti pe drumul pe apă până la Gura Portiţei. Legănat de valuri, vezi în jurul tău păsări ce îşi iau zborul din cuib prin faţa ta, iar din loc în loc pâlcuri de vegetaţie sparg monotonia. Şoferul bărcii ne povesteşte că ascunsă de pâlcurile de copaci este fosta casă de vacanţă a lui Nicolae Ceauşescu, care până nu demult era deschisă publicului, însă ea a fost preluată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Apă şi curcubeu

Când te apropii de mica limbă de pământ, zăreşti case zugrăvite cu alb şi albastru, sufletul deltei. După ce vaporul este ancorat la ţărm, păşeşti pe vechile pontoane pescăreşti, acum refăcute. La cheu, te aşteaptă o veche lotcă pescăreacă ce a devenit acum un ghiveci imens de flori. Peste tot, doar căsuţe tradiţionale lipoveneşti învelite de stuf.

Faci câţiva paşi şi ţi se taie răsuflarea: ce mai frumoasă plajă pe care ai văzut-o vreodată: nisip fin, de culoarea aurului, care este spălat de o apă curată, cu reflexii de curcubeu. Din loc în loc, câte un umbrar de stuf, sub care poţi să te adăposteşti de arşiţa verii.

Plaja în lungime de patru kilometri este împărţită în mai multe sectoare: publică şi strict protejată. Cea mai mare parte a fâşiei de nisip este interzisă turiştilor. Ea este despărţită de restul zonei de un gard. Peste zona interzisă sunt stăpâni doar pescăruşii. Te dor ochii de atâta lumină. Doar o întindere mare de nisip şi grămezi imense de scoici, ce se pot culege cu găleata. Speriaţi de orice om care le încalcă intimitatea, pescăruşii îşi iau zborul şi se refugiază pe apa în culori de cleştar.

În stânga, sunt câteva ochiuri de apă pe marginea cărora a crescut vegetaţie brună, locuri bune de cuibărit pentru păsările deltei.

Un singur complex turistic

La Gura Portiţei există complexul turistic Eden, deschis după anul 1990. A fost primul sat de vacanţă din România clasificat la categoria de trei stele. Investiţia s-a ridicat în acele vremuri la peste un milion de dolari. Terenul a fost concesionat pe o durată de 49 de ani.

La marginea plajei publice sunt zeci de căsuţe de lemn, vopsite în alb şi albastru, culorile lipoveneşti, ce stau la dispoziţia turiştilor. Sunt aproape toate închiriate. Aici i-am găsit pe Nicu şi pe Anca din Orşova. Au venit pentru a doua oară la Gura Portiţei, după şase ani. Spun că doar aici mai e linişte şi muzica nu se aude tare. „Se strică puţin şi Gura Portiţei. Fiica noastră a rămas la Costineşti şi noi ne-am retras aici.

Din păcate, condiţiile oferite nu sunt nici de o stea şi jumătate la banii ăştia. Închirirea unei căsuţe ne-a costat 25 de euro pe noapte, în vârf de sezon. Duşurile şi toaletele sunt la comun“, spun turiştii. Căsuţa oferă minimum de confort. Este mică, cu duşumea pe jos, însă oamenii vin aici pentru frumuseţea locului şi pentru linişte.

Tarife la cazare şi la distracţie

Complexul Eden mai oferă cazare la vile şi hoteluri. În vârf de sezon, cazarea la o căsuţă, în weekend, costă 25 de euro pe noapte. La Vila Egreta, pentru un sejur de trei nopţi, costul este de 46 euro pe noapte, de joi până duminică. Un apartament de lux la Dranov sau Holbina pentru un sejur de trei nopţi se plăteşte 110 euro pe noapte.

Pentru un sejur de maxim trei zile, transportul până la Gura Portiţie este gratuit. De la Jurilovca pleacă trei curse pe zi: la orele 9.00, 14.00 şi 18.00.
La Gura Portiţie există şi oferte de agrement. De aici, pot fi închiriate şi hidrobiciclete. Pentru două persoane, tariful este de 16 lei pentru o oră. O barcă cu vâsle, unde pot intra trei persoane, costă 50 de lei pentru o zi întreagă sau 20 de lei pentru o oră.

Accesul la piscină se face în schimbul sumei de 19 lei, iar închirierea unui şezlong de plastic costă 14 lei. Tariful este pentru întreaga zi.
Cine doreşte să facă o excursie pe canalele Dranov şi Dunăvăţ cu şalupa rapida trebuie să plătească 100 de lei de persoană. Traseul se face în patru ore.

Şi mâncarea este scumpă aici. Un borş lipovenesc costă 18 lei, iar o porţie de saramură 32 de lei. O îngheţată costă 13 lei, iar un singur papanaş, oferit ca porţie, 9 lei.

Închisă artificial de Ceauşescu

Până în anii 1965-1970, Gura Portiţei era o deschidere largă, de unde şi numele, şi avea legătură cu Marea Neagră, iar apa Lacului Goloviţa era salmastră. Nicolae Ceauşescu a vrut să folosească apa din lac la irigaţii, după ce aceasta urma să fie dulce, şi astfel s-a închis fâşia de nisip la Marea Neagră, pentru a se desaliniza lacul. Se urmărea, totodată, creşterea populaţiei de peşte de apă dulce. Bararea s-a făcut cu nisip, piatră şi stabilopozi.

După ce s-a construit digul, marea nu a mai comunicat cu lacurile. Au dispărut mai multe specii de peşte, care înainte se găseau din abundenţă, cum ar fi chefalul şi calcanul. Peştele îşi depunea icrele în apa lacului, însă cum s-au schimbat condiţiile din lac, a fost influenţată şi reproducerea lui.
Probleme mari sunt lângă Cetatea Histria, unde malurile lacului au fost înghiţite de lac, vechea plaja fiind acum sub apă.
Specialiştii actuali spun că a fost una dintre cele mai proaste lucrări făcute în vremea lui Ceauşescu.

Jurilovca. Poarta de intrare în Rai

Jurilovca, localitate situată la o distanţă de 85 de kilometri de Constanţa şi la 301 kilometri de Bucureşti, a fost cea mai mare aşezare de pescari. Toate inscripţiile din comună sunt în două limbi: română şi rusă. Oamenii de pe aceste locuri iubite de Dumnezeu sunt urmaşii ruşilor lipoveni exilaţi de prin părţile Donului şi Nistrului la începutul secolului al XIX-lea, care au refuzat să se supună regulilor canonice ale ţarului Petru cel Mare de modernizare a Bisericii Ortodoxe ruse şi de schimbare a calendarului de rit vechi, care este cu 13 zile după cel folosit de noi.

Dacă până în urmă cu câţiva ani Jurilovca era doar un punct de trecere în Delta Dunării, tot mai mulţi turişti poposesc aici, ne povesteşte viceprimarul localităţii, Galina Teleucă. O noapte de cazare la una dintre pensiunile din zonă costă între 80 şi 120 de lei.

Pe lângă ospitalitatea lipovenească, aici puteţi păşi pe urmele primei colonii greco-romane de pe teritoriul ţării noastre. Cetatea se numeşte Orgame Argamum (numele grecesc şi latin al cetăţii). În zonă s-au descoperit patru bazilici paleocreştine, dar şi cel mai vechi mormânt grecesc din tot bazinul Mării Negre.

Ţara bujorului românesc şi a măslinului dobrogean

Aici se află şi Capul Doloşman, singura faleză stâncoasă din zona litorală a României. Zona uimeşte prin frumuseţe şi măreţie, stânca fiind înaltă de aproape 30 de metri. Aici de găseşte măslinul dobrogean, o specie de plantă rară, iar pe islazul comunei Jurilovca creşte bujorul românesc, o plantă de o frumuseţe rară, ce se poate întâlni doar în sud-estul României.

La o distanţă de doi kilometri de Capul Doloşman se pot admira urmele unui castru roman, pe Insula Bisericuţa. Fiind o zonă strict protejată, loc de cuibărit şi de trecere pentru multe specii de păsări ocrotite, vizitarea insulei este interzisă, dar poate fi admirată navigând în jurul ei.

Moartea nu trebuie să te întâlnească fără barbă

Dacă ajungeţi în Jurilovca, poposiţi o vreme în biserica de pe deal de rit vechi cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“. În cea mai mare catedrală de rit vechi din ţara noastră, ridicată între anii 1838-1848, slujeşte preotul Alexe Eftei, ales dintre membrii comunităţii. Tradiţiile se respectă aici cu sfinţenie. Fiecare om din comună care îi trece prin faţă se apleacă la pământ şi îl salută pe părinte cu cuvintele „Prastite, Batiuşka!“ (Iartă-mă, părinte!), iar răspunsul partintelui este: „Bog prasti“ (Dumnezeu să te ierte!).

Tradiţiile sunt sfinte în biserică: femeile trebuie să intre în Casa Domnului doar în costum tradiţional: în zilele de post să poarte haine mai cernite, iar în restul timpului – veşminte viu colorate.
Aici, religia este sfântă. Părintele ne povesteşte că lipoveanul care nu se spovedeşte în timpul vieţii este dus la groapă fără preot.

În Jurilovca, bărbaţii trecuţi de o anumită vârstă poartă barbă, obicei impus de religie. „Cei în vârstă trebuie să fie pregătiţi pentru drumul cel lung. Bărbaţii nu au voie să se bărbierească, pentru ca moartea să nu cumva să te prindă fără barbă“, ne explică o lipoveancă.

Toate lumânările care se aprind la slujbe sunt făcute manual în micul atelier din curtea bisericii, din ceară de cea mai bună calitate cumpărată de la crescătorii de albine din ţară. O lumânare mică este vândută cu doi lei, iar cea mare are preţ dublu.

„Schitul babiţelor“

În spatele bisericii sunt mai multe căsuţe miniaturale, împodobite de multe flori. Aici este „Schitul babiţelor“, unic în ţară. Este locul unde femeile văduve vin să-şi trăiască ultimii ani din viaţă. Tradiţia datează de peste 200 de ani, când văduvele nu aveau pensie sau alte venituri, şi astfel erau luate pe lângă biserică, unde se puteau autogospodări. Tradiţia s-a perpetuat. Şi acum, în chilii trăiesc opt bătrâne.

La uşa unei căsuţe, iese Ecaterina Simion. Are 89 de ani, dar spiritul tânăr. Toţi îi spun „baba Catia“. Râde şi spune că demult, tare demult, a luat un bilet de la un papagal. În el scria că va trăi până la 90 de ani. Trupul nu o mai ajută să meargă la pescuit sau la muncile câmpului, dar este o enciclopedie vie. Ştie mai multe limbi străine: greacă, turcă, dar cel mai aproape de sufletul ei este rusa, limba în care a iubit şi în care le-a cântat copiilor în leagăn. Apoi a descoperit că poate să scrie versuri. Poeziile şi le-a învăţat şi le spune oricui are ocazia să stea de vorbă cu ea.

În vremea lui Ceauşescu, îşi aminteşte că lua pe cartelă şapte metri de stambă şi o pereche de papuci. „Când venea unul de la şcoală îi luam papucii şi îl trimitem pe celălalt“, povesteşte ea. Era greu să găsească bani pentru atâtea guri de hrănit. Odată, când în satul lor îşi deschiseseră băcănie nişte machidoni, ar fi vrut şi ea să aibă pe masă o brânză bună. „M-am gândit eu atunci să fac o poezie pentru fata machidonului. Omului i-a plăcut foarte tare şi astfel mi-a dat brânză“, râde Baba Catia.

Are patru fete şi patru băieţi. Mai trăiesc doar fetele. După ce i-a murit bărbatul, şi-a abandonat casa cu tot ce avea în ea: lucruri şi amintiri şi s-a mutat la schit. „Era mai aproape de biserică“, explică ea.
Clopotul începe să bată. Începe slujba la biserică. Toţi se îndreaptă spre locul sfânt. Şi Baba Catia se duce la slujba de la care nu a lipsit niciodată.

Sursa: loon.ro

Primaria Cluj-Napoca a devenit prima administratie locala din Romania care implementeaza procesul de Bugetare participativa online, potrivit unui anunt al lui Emilc Boc pe pagina de Facebook. In acest mod, clujenii vor decide cum vor fi cheltuiti o parte din banii achitati prin taxe locale si impozite.

„Începând din 17 iulie, până la data de 20 august 2017, clujenii pot propune proiecte pentru oraşul lor. Proiectele care obţin cel mai mare număr de voturi vor fi implementate de către Primăria Cluj-Napoca începând cu anul 2018. Este primul proces online de Bugetare participativă din România, prin care municipalitatea urmăreşte implicarea directă în luarea deciziilor privind proiectele oraşului a tuturor celor care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca şi au cel puţin 18 ani”, a mai scris Emil Boc.

Potrivit unui comunicat de presă, „Primăria Cluj-Napoca le propune clujenilor implicarea activă în procesul de luare a deciziilor în ceea ce priveşte viitoarele proiecte ale municipalităţii. Acest demers se concretizează prin intermediul procesului de Bugetare participativă, prin care cetăţenii sunt invitaţi să participe la o acţiune democratică de deliberare şi decizie pentru stabilirea modalităţii optime de cheltuire a unei părţi din bugetul local.

Acest proces este o continuare a proiectului pilot de bugetare participativă realizat în 2013 în cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur şi a procesului participativ pentru tineret desfăşurat în anul 2015, Com’On Cluj-Napoca.

Sursa: businessmagazin.ro

Undeva, în inima Munţilor Siriu, cerul se oglindeşte într-un lac legendar. De ochiul de apă ascuns privirilor curioşilor se leagă poveşti despre care oamenii locurilor spun că au un sâmbure de adevăr. Lacul Vulturilor, format la peste 1.400 de metri altitudine, se află într-o zonă puţin cunoscută de turişti, cu peisaje sălbatice.

” Turiştii vin aici să se bucure de liniştea locului şi de frumuseţea munţilor sălbatici. În imediata vecinătate a ”Lacului Vulturilor” se află singura zonă unde pot fi întâlnite caprele negre, protejate de lege, acestea fiind pe cale de dispariţie. Din cauza diferenţelor notabile de temperatura din zonă, pe timp de iarnă, traseele turistice în această zonă sunt greu accesibile din cauza troienelor şi zăpezilor parcă nesfârşite„, a declarat pentru stiridebuzau.ro, pădurarul de la cantonul de lângă lac Nea Teodor Cârdei.

Lacul Vulturilor, un loc legendar

Cele două nume ale acestui lac provin din două legende. Denumirea de ”Lacul Vulturilor” îi revine datorită marelui scriitor Alexandru Valhuţă şi a însemnărilor sale făcute în opera sa, ”România Pitorească”.

Alexandru Vlahuţă spune că acesta ar fi fost sălaşul de primăvară al vulturilor, ei având obiceiul să işi înveţe puii să zboare în această regiune: “vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”. Superba legendă a dat numele lacului, devenind, datorită lui Vlahuţă, cunoscut în toată ţara sub numele de ”Lacul Vulturilor”.

Al doilea nume, cel popular, şi anume ”Lacul fără fund”, este datorat altei legende cunoscute prin părţile locului, ce nu are, aşa cum ar fi de închipuit, nicio legătură cu adâncimea lacului.

Se spune că un cioban, sătul de această meserie, şi-ar fi părăsit turma de oi, aruncându-şi bâta în acest lac. După un an, el a regăsit-o plutind în Dunăre, moment la care, mistuit de dorul locurilor natale, a decis să se întoarcă la vechile lui activitaţi, căutându-şi turma de oi şi realizând că oieritul este, cu adevărat, menirea sa.

Ce se spune în popor

În zonă circulă şi alte poveşti legate de luciul de apă cocoţat pe masivul Siriu, cum ar fi că oamenii au construit un drum pe sub lac în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a induce în eroare armata germană, iar tancurile ce au intrat pe acel drum nu au mai ieşit la suprafaţă niciodată.

O altă legendă ne realatează că locuitorii din satele de la poalele muntelui îşi aruncau în lac bogăţiile de frica tătarilor ce ştiau că aceşti localnici erau bogaţi. Oamenii rămâneau cu gândul că le vor recupera după trecerea cotropitorilor, dar nimeni nu a mai găsit nimic.

 

Sute de persoane merg, zilnic, la Băile Valea Stelii din Băicoi, pentru curele cu nămol, acesta având proprietăţi pentru tratarea afecţiunilor reumatice. Unele persoane dorm în maşină ca să stea mai multe zile.

Băile Valea Stelii, deschide recent, situate în cartierul Ţintea din Băicoi, au devenit punctul de atracţie al localităţii.

Oameni din toate colţurile ţării merg să facă renumitele cure cu nămol, benefice mai ales în afecţiunile reumatice.

”Am venit în fiecare an. Şi am venit şi acum. Trebuie mai întâi să ne dăm cu nămol. Stăm aşa 15 minute, apoi facem baie în bazinul cu nămol, iar apoi în cel cu apă sărată”, explică procedura un bărbat.

Cei care vin aici spun că nămolul de la Băile Valea Stelii din Băicoi are proprietăţi unice, având şi petrol în el.

”Se simte. Ne mai durea câte un umăr, câte un picior, văd că nu mai doare. Am fost şi anul trecut. Cred că e mai bun nămolul decât e la Techirghiol. Cu bani puţini, se pot trata oamenii”, a declarat Romeo Diaconescu.

Alţii vin pentru o perioadă mai lungă de timp.