Singurătatea de acasă: “Când mergi în România, nu mai cunoști aproape pe nimeni. Generațiile s-au schimbat, prietenii din copilărie s-au mutat, iar părinții…”

O româncă din Portugalia, Karina Mureșanu- Vlad, descrie într-un articol emoționant cât de singuri se simt românii care aleg să emigreze.

”Nimeni nu știe, mai bine decât emigranții, ce înseamnă singurătatea. Te hotărăști să pleci și după o ultimă bere cu prietenii din copilărie și un rămas bun de la familie, pornești spre o lume complet străină. O mare de oameni în care nu cunoști pe nimeni.

De la bun început, trăiești senzația constantă că ai uitat, sau ai pierdut ceva. Îți verifici mereu actele, portofelul și micul bagaj, dar nu lipsește nimic. Apoi realizezi: i-ai „ uitat” pe toți acasă! Ai pierdut toți oamenii din viața ta! Nu mai ai pe nimeni.

Nici mama prea protectoare, nici soacra prea cicălitoare, nici bunica prea binevoitoare, care continuă să-ți tricoteze căciuli și fulare, nici vecina de la doi care insistă să îți aducă prăjituri cu cremă, chiar și când ești la dietă. Îți spui, totuși, că e ok. Oricum, vei sta doar un an și apoi te întorci acasă.

Apoi anii trec. Îți formezi propria familie și te axezi pe ea. Grație tehnologiei, continui și să comunici zilnic cu familia și cu prietenii de acasă, nu să îi vezi doar după 20 de ani, ca la „ Surprize, surprize”. În concedii, când mergi acasă, toată lumea te așteaptă cu drag și cu masa plină, iar la tine în oraș toată lumea te cunoaște, te salută și își amintește de tine. O dată pe an, încetezi astfel să te mai simți invizibil.

Dar apoi, invariabil, te întorci în Străinezia, unde, cu capacitatea de adaptare aproape cameleonică specifică poporului tău, faci și tu ca toată lumea de acolo.

Îți îmbraci dimineața surâsul comercial sau vreo ” poker face” și pui întrebarea „ Ce mai faci?” – mereu cu ochii pe ceas și cu speranța să nu capeți vreun răspuns prea elaborat – unor oameni care se simt la fel de invizibili ca tine. Nu mai ai timp pentru nimeni. Ai umplut golurile cu servicii, cursuri de calificare, probleme și ambiții personale.

Când ai copii mici, devii o vreme vizibil. Bebelușii atrag conversațiile amabile ca un magnet. Apoi cresc, ajung la vârsta buclucașă, sau, mai grav, adolescenți și încep să aibă efectul opus. Poți să te consideri zonă contaminată radioactiv. Mai ai doar conversații meteorice cu alți părinți, care de obicei se reduc la mirarea lor despre cât de bine vorbește copilul tău limba țării respective, urmată de întrebarea, inevitabilă, dacă vorbește la fel de bine și limba maternă. Cam ce-ai putea răspunde? „ Nuuu, l-am învățat klingoniana, ca să fie mai interesant!”

La fel, devii cât de cât vizibil, dacă ai câine. Te întâlnești ani de zile, la plimbare, cu aceleași persoane, despre care nu ai nici cea mai vagă idee cum se cheamă, dar știi totul despre câinii lor și ei despre al tău.

Există însă și o parte bună. Dacă ți-ai găsit jumătatea, șansele să rămâi cu ea cresc simțitor, pentru că străinătatea e ca o probă de foc în orice căsnicie. Ce nu destramă, întărește, iar rata divorțurilor pare să fie mai mică printre românii plecați, decât cea din majoritatea țărilor în care se află.

Și anii continuă să treacă. Acum, când mergi în România, nu mai cunoști aproape pe nimeni. Generațiile s-au schimbat, prietenii din copilărie s-au mutat, mama, soacra și bunica au ajuns fotografii pe noptiera ta, iar vecina de la doi o fi ajuns și ea fotografie pe noptiera cuiva. Și tot acum, când spui că te întorci „ acasă”, începe să însemne acasă la tine, în Străinezia.

Dar, dacă în tot acest timp, te oprești o clipă, încetezi să mai glorifici lipsa de timp și îți revizuiești puțin ambițiile personale, ajungi să afli ceva. Singurătatea e o „ boală” de care te vindeci doar când începi să îi tratezi pe alții de ea, cu cel mai eficient remediu care poate exista: timpul tău. Chiar dacă nu te pricepi să faci o prăjitură cu cremă atât de bună ca vecina de la doi, iar de tricotat nu are rost, sunt atâtea feluri în care poți dărui timpul tău cuiva. Cui? Acelor oameni care până nu demult erau la fel de invizibili pentru tine, cum erai și tu pentru ei. Iar timpul tău e magic. Cu cât îl dăruiești mai mult, cu atât ai mai mult.

Da, timpul va face și din noi, cândva, fotografii pe noptiera cuiva. Dar, până atunci, mai avem atâta timp de dat și atâtea singurătăți de vindecat!

Autor: Karina Mureșanu Vlad –mamemigrante.com

Bărbatul a găsit un copil pe stradă, într-o cutie de pantofi. Peste o săptămână a găsit un alt copil, i-a adoptat pe amândoi, dar abia peste 35 de ani a înțeles ce se întâmplă, cine erau copiii și ce a făcut…..

Ceea ce a făcut acest bărbat este incredibil și merită toate like-urile din lume, iată povestea lui excepțională.

În anii 1980, China a introdus o nouă politică referitoare la copii (fiecare cuplu trebuia să aibă doar un copil), o politică ce a dus la multe avorturi atunci când părinții aflau sexul copilului, dar și la mulți copii abandonați. În China de atunci, a avea o fată nu era mereu un lucru de dorit. Băieții aveau mai multe șanse de a obține slujbe bine plătite. Dar nu toți părinții au făcut avorturi, unii își ucideau copiii care aveau ghinionul de a se naște fete, alții le abandonau pe străzi, în cutii de pantofi. Dar o persoană refuza să vadă asta întâmplându-se, numele lui este Yu Shangzhong.

Conform News Asia, Yu Shangzhong și soția sa au adoptat prima fiică în urmă cu 35 de ani, el avea pe atunci 40. Patru ani mai târziu el a găsit o fetiță abandonată pe străzi, într-o cutie de pantofi, iar bărbatul nu a avut inima să o lase acolo, așa că a dus-o acasă, au adoptat-o, iar de-a lungul anilor, cei doi au ajuns să adopte 12 fete.

Cea mai mare fiică a lor povestește că nu le-a fost mereu ușor: ,,Am avut zile grele. Când eram mică mama mă căra în spate cu ea, aduna mâncare de pe stradă și cerșea. Oamenii ne dădeau bani și haine”. Din cauza dificultăților, ei au găsit, în timp, alți oameni care să adopte fiicele mai mari. Dintre toate fetele, două studiază acum la universitate, și doar 5 dintre cele 12 au rămas cu cei doi părinți adoptivi.

La aniversarea de 70 de ani a lui Yu, toate fiicele s-au adunat și i-au dăruit un inel de aur, drept semn al aprecierii tuturor. Această poveste ar trebui să ne amintească de faptul că suntem extrem de norocoși fiindcă trăim în această parte a lumii. E greu să nu fii mișcat de dedicarea cu care Yu, care de-abia avea și el ce mânca, le-a ajutat pe acești copii părăsiți de proprii părinți!

NU MULTI ȘTIAU ASTA ! Ileana, singura prințesă a României care s-a călugărit! Povestea dramatica a fiicei Reginei Maria

Ileana a fost copilul preferat al mamei sale, regina Maria, mare printesa a Angliei si Irlandei, nepoata a reginei Victoria, din cei sase pe care aceasta i-a avut cu Ferdinand, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, unicul mostenitor al regelui Carol I.

A fost singura femeie din Romania care a obtinut brevet de capitan de cursa lunga, navigandu-si singura yachtul „Isprava”.

Pentru principesa Ileana a fost aranjat in 1931 un mariaj cu arhiducele Anton de Austria, ea primind titlurile de arhiducesa a Austriei si principesa de Habsburg-Toscana prin casatorie. In anii urmatori Ileana a locuit impreuna cu sotul langa Viena si i-au fost permise doar scurte vizite in Romania, regele interzicandu-i sa dea nastere copiilor sai in Romania.

Ileana a continuat activitatea caritabila a mamei sale, ingrijindu-se in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial in Germania nazista de militarii romani raniti.

 

Atasata inexorabil de Romania, s-a stabilit in timpul regimului Antonescu impreuna cu familia in tara si a deschis la Bran Spitalul „Inima Reginei”, care a functionat prin eforturile sale.

La scurt timp dupa abdicarea, la 30 decembrie 1947, a regelui Mihai, nepotul ei, Ileana a fost nevoita sa paraseasca din nou tara, proprietatile fiindu-i confiscate in cursul anului 1948.

Principesa s-a mutat cu intreaga sa familie intai in Elvetia, apoi in Argentina. La Buenos Aires a infiintat un camin destinat refugiatilor politic romani, camin ce a purtat numele mamei sale, “Regina Maria”. in 1950, Ileana impreuna cu copiii au ajuns la Boston, Statele Unite. in toti anii pe care i-a trait departe de Romania, principesa devenita calugarita a pastrat o cutiuta cu pamant romanesc.

In 1954, mariajul cu Arhiducele Anton s-a terminat prin divort. in acelasi an principesa s-a recasatorit, de acesta data cu stefan Isarescu in Newton, Massachusetts, mariaj terminat in 1965 prin divort, scrie one.ro

in 1959, principesa a fost foarte afectata de moartea fiicei sale, Maria Ileana (Minola) si a sotului ei, contele polonez Jaroslav Kottulink, intr-un accident aviatic in Brazilia (15 ianuarie 1959). Principesa s-a calugarit si, sub numele Maica Alexandra, a devenit stareta ortodoxa a manastirii cu hramul “Schimbarea la Fata” din Ellwood City, Pennsylvania, pana la moartea sa in 1991.

Dupa caderea regimului Ceausescu, Maica Alexandra a vizitat Romania in septembrie 1990, la varsta de 81 de ani si suferinda. Cateva luni mai tarziu, la 21 ianuarie 1991, a murit la Spitalul St. Elizabeth din Youngstown, Ohio, ca urmare a unor complicatii survenite in urma fracturii bazinului, accident survenit chiar in chilia manastirii unde a locuit de la inceput. Este inmormantata in Manastirea „Schimbarea la Fata”.

Memoriile sale au aparut in Anglia in anul 1951, iar in Romania, in 2005, sub titlul “Traiesc din nou”.

“intr-o zi, dis de dimineata, cand aveam sapte ani, am vazut ingerii. Sant tot atat de sigura si azi, cum eram atunci… ingerii au o miraculoasa realitate. Activitatea lor printre noi a devenit pentru mine o realitate vitala, pozitiva”, marturiseste, in carte, Maica Alexandra.

A vrut sa i se puna pe mormantul din America o cruce de lemn ca in cimitirele din tara. Ultima sa dorinta a fost sa fie ingropata alaturi de caseta cu pamant romanesc.

 

Sursa by ONE.ro

Ambiție fără limite! Muncește cu ziua prin sat, dar e campioană mondială! Povestea incredibilă a unei românce

Putina lume crede despre ea ca e sportiva, dar Gabriela Iaciu e campioana la unul dintre cele mai dure sporturi din lume – maratonul de ultra-probe.

Ca sa ia aurul, a concurat in doar doua zile la 14 probe de atletism.

Pentru competitii se antreneaza la baza sportiva pe care a improvizat-o la ea in curte.

„Lumea imi zice ca am luat-o razna la batranete”, se amuza Gabriela.

„Cica n-am alta treaba de facut. Ca la sat… si acum cand am venit din Belgia, lumea nu m-a intrebat de medalie, toti m-au intrebat cati bani am castigat.”

Gabriela Iaciu locuieste intr-un sat din Prahova, unde si munca la camp e un antrenament. Munceste cu ziua ca sa aiba din ce trai. Antrenorul ei mai strange bani din donatii, pentru transport, masa si cazare.

„Mai fac treaba in gradina, ma mai duc cu ziua la sapa, fac curatenie. Vara la fan, la ce se gaseste la noi de munca. Primavara e o perioada cand tund oi, o saptamana, doua, trei, dupa aia incepe perioada cu pusul in pamant. Dupa aia incepe fanul si tot asa, muncesti cu ziua. Gasesti daca vrei sa muncesti.”

Gabriela s-a apucat de sport la 38 de ani. Antrenorul Mihai Bogdan a descoperit-o pe strada si a simtit ca poate sa faca din ea o campioana.

A avut o copilarie trista, dar n-a scapat de probleme nici de cand a devenit atleta. O cazatura urata a tinut-o departe de sport aproape un an.

„A cazut in genunchi la cercul de aruncari de pe stadionul Iolanda Balas si si-a facut rotula in cinci bucati. Recuperarea a facut-o singura, natural as putea spune.”, povesteste antrenorul.

Ce o motiveaza?

„Odata ce iti intra in sange si iti place, nu prea mai poti sa te lasi. Nu ma plictisesc niciodata, pentru ca antrenamentele sunt diferite. O zi antrenament mai greu pe dealuri, o zi cu bucati de 100, cu bucati de 300. O zi pe stadion cu discul, si asta e distractie intr-un fel.”, spune Gabriela Iaciu.

Care e urmatorul obiectiv?

„Un record mondial, de data asta la ultra-maratonul de 20 de probe.”, pariaza antrenonul Mihai Bogdan.

Sursa: sport.ro

Ce s-a întâmplat cu copiii Violetei Vinogradof, a căror casă a fost construită de echipa “Visuri la cheie”, după moartea ei

Editia de miercuri seară a emisiunii “Visuri la cheie” a fost mai impresionantă decât de obicei și asta pentru că, pe genericul de sfârșit, numele celei căreia i-a fost refăcută casă a apărut în chenar negru. Violeta Vinogradof n-a apucat să locuiască în casă visurilor ei decât o luna. S-a prăpădit de cancer și a lăsat în urmă trei flăcăi, dintre care, cel mic, bolnav de autism.

Pe pagină de Facebook a Fight For Life, fundație care a fost aproape de Violeta și a ajutat la construirea casei, a fost scris următorul mesaj de Otilia Caloian, vice-presedinte.

“Am primit sute zeci de mesaje, în care oamenii ne întreabă dacă Violetă a apucat să doarmă și ea măcar o dată în casă…Dacă într-adevăr copiii locuiesc acolo. Da, casa le-a fost predată pe 25 septembrie, când s-a filmat „mutarea autocarului”, iar Violeta a plecat spre Cer pe 26 octombrie. Copiii locuiesc în casă. O îngrijesc și o curată „lună”. Totul este absolut impecabil în căsuța lor. Când am cumpărat acoperișul marca „lindab”, m-a întrebat cineva din localitate: „Tu chiar vrei să-i faci Violetei cea mai frumoasă casă din sat?!”.

De asemenea, am mai primit mesaje în care ni s-a spus că băieții Violetei apar veseli în fotografii…Nimeni nu ar vrea să știe ce e în sufletul lor.

Violeta și-a pregătit copiii cum să trateze moartea ei. Înainte să plece la spital, înainte să moară, le-a zis copiilor așa: „S-ar putea că eu să nu mă mai întorc. După cei voi muri, dacă va vine să plângeți, să o faceți, ca să va descărcați, dar eu aș vrea mai bine să radeți de orice glumă pe care o veți auzi, să zâmbiți, să ascultați muzică. Eu așa va vreau, că eu va voi vedea de sus și m-ar durea să va văd plangand”….

Au plâns și plâng mult. Ieri m-am întânit cu Lavinus, băiatul de 18 ani și cu Ovidiu, băiețelul autist. Am fost să mâncăm ceva și de la o voba la altă, m-am uitat la Lavinus că avea ochii roșii de plâns…Numai ei știu cât de mult au îngrijit-o pe mama lor, cât au cărat-o pe brațe până și la WC, cât au spălat-o, cât i-au purtat grijă când era prin spitale, cât i-au pus ligheanul că să vomite în el…Noi le-am promis și le promitem încă o dată că vom fi mereu alături de ei și că îi vom sprijini și îi vom îndrumă așa cum vom putea noi mai bine”, este mesajul Fundației.

Electricianul român care câștigă mai mult decât un doctor sau un parlamentar britanic! Și încă mai vrea..

Mihai Toma a ajuns în Marea Britanie, alături de familia sa, în urmă cu doi ani. Mihai este un băiat muncitor, meseriaș. Electrician, și-a găsit rapid un loc de muncă, iar salariul său este de 1.800 de lire sterline lunar.

Familia Toma locuiește într-o casă cu trei dormitoare. Și încă ce familie! V-am spus mai devreme că Mihai e un băiat muncitor, dar nu numai la serviciu, pentru că 17 suflete calde îi spun ”Tată!”. Copiii se orânduiesc în orindea vârstei, de la patru luni, la 19 ani, de te-ntrebi când săraca femeie a mai avut timp să mai și răsufle printre atâtea nașteri.

Din partea statului britanic, familia Toma primește, însumate, ajutoare sociale în valoare de 90.000 de lire sterline pe an, adică mai mult decât mulți dintre doctori, comandanți de secții de poliție sau membri ai parlamentului.

Dar, familia Toma consideră că nu primește suficient din partea statului britanic și cere chiar mai mult… Considerând că locuința lor nu mai îndeplinește standardul necesar pentru a crește atâți copii.

Ce nu pot înțelege românii sunt nervii cetățenilor britanici, mulți din ei muncind din greu pentru a-și plăti chiriile locuințelor.

”Nu ne dorim o casă cu 10 dormitoare, dar e clar că avem nevoie de una mai mare decât cea în care locuim. Oamenii ne judecă, dar noi nu am făcut nimic rău venind aici pentru o viață mai bună decât în România. Educația e mult mai bună, copiii au mai multe oportunități în viață”, a declarat Veronica Toma, 37 de ani, cea care face copii în familie, jurnaliștilor de la Daily Star.

INAINTE sa mai condamnati ROMANIA, cititi asta: Scrisoarea unei studente românce din Anglia: „Am urat Romania pana am vazut Anglia. VREAU ACASA!”

„Dragii mei, eu nu am sa ma lansez in contradictiile si dezbaterea asta care este si va fi interminabila din cate imi pot da seama, pe tema scrisorii studentei romane in Anglia, dar am ceva de adaugat la ceea ce aceasta fata a scris. Tin sa mentionez ca nu sunt o fanatica a religiei, sunt o persona care se bazeaza in mod regulat pe stiinta pentru a explica anumite incidente si lucruri, dar un aspect pe care lam invatat de la bunicii si parintii mei si de la comportamentul celor din jurul meu din Romania este bunatatea si credinta ca daca faci ceva bun, favorul ti se va intoarce.

Locuiesc in Anglia de 4 ani, am facut aici o facultate,un master si am inceput o cariera. Dar ieri am fost scarbita pana la refuz de incapacitatea englezilor de a fi oameni. Acest articol a fost vazut de o comunitate de romani din Southampton care s-au adunat cu mic, cu mare, pe Facebook sa ofere donatiide sange, bani, canapeaua din sufragerie, etc. pentru niste romani intr-o situatie nefasta: http://www.dailyecho.co.uk/news/10567707.Minibus_crash_shuts_motorway/ .

Ce au primit inapoi? Refuzul si batjocura englezilor si replica: De ce ai ajuta daca nici nu stii cine e persoana pentru care suni. O amica a fost intampinata de intrebarea ironica ‘In calitate de ce suni tu aici?’ iar ea a dat un raspuns edificator pentru modul in care gandesc romanii cu principii si educatie: ‘In calitate de OM’.

Asta au uitat englezii sa fie, oameni. Daca te intreaba pe strada in mod automat dintr-un obicei ‘ce faci?’, nu stau sa asculte daca le raspunzi ca esti pe moarte sau tocmai ce te-ai logodit. Oameni cu care ai lucrat si care in fiecare zi te-au sufocat cu complimente si atentie, nu te mai saluta pe strada la 2 zile dupa ce ai terminat contractul de munca.

Am tot ce imi pot dori aici, un apartament la care imi pot plati chiria din salariul propriu, posibilitatea de a ma duce la cina la restaurant in fiecare seara daca doresc, sifoniere indesate cu haine, pantofi care nu mai au loc in sertare si pe jos. Dar stiti ce nu am? Nu am siguranta ca maine daca voi lesina pe strada de caldura, nu ma va calca cineva pe mana trecand grabit pe langa mine. Da, e adevarat ca in Romania parca se baga lumea in sufletul tau si vecinii toti stiu ce mananci la pranz si la ce ora faci dus pentru ca sunt prea interesati de capra vecinului. Dar prefer asta, dupa ce am vazut reversul medaliei, pentru ca in Romania exista posibilitatea sa intinzi o mana si sa apuci pe cineva de brat, fie ca iti este strain, care te va ajuta la batranete sa te ridici de pe scaunul din autobuz, si nu te va da in judecata pentru hartuire fizica. Este ingrijorator sa stiu ca, desi ne plangem de impresia pe care o au strainii de tara noastra, avem cu totii impresia ca se datoreaza romilor care fura si cersesc.

Nu toti strainii sunt niste inculti incapabili sa discerne intre cele doua categorii de oameni, insa toti par sa aiba aceiasi impresie eronata ca stam intr-o tara fara apa curenta si pentru romani un calculator e ceva rar intalnit. Dar stiti ce am observant din ce in ce mai des? Ca romanii veniti la studii, munca sau in vacanta, deschid gura sa spuna lucruri negative despre tara din care provin. Suntem singurul neam care are mania asta.

Englezii au o tara cu nenumarate hibe: sistemul medical e la pamant, educatia este ultima activitate pe lista de prioritati a tinerilor (consumul excesiv de alcool si droguri fiind prima), lipsa de fonduri ale guvernului care intretine drogati si mame de 15 ani (ori lenesi care nu au chef sa gaseasca un loc de munca) se inrautateste in fiecare an., s.a.m.d. Dar stiti ce spun ei despre tara lor? “Marea Britanie este singura tara din lume care are cuvantul GREAT (evident, de la Great Britain) in numele ei, suntem atat de norocosi ca ne-am nascut aici.” Si stii ceva? Nu sunt… Pentru ca eu am trait si lucrat in ambele tari si stii ce? Considerati-va norocosi ca v-ati nascut in Romania. Si daca nu va place, partea buna este ca puteti sa plecati. Nu mai este o tara comunista, a intrat in Uniunea Europeana, vize catre America se obtin mai usor. Luati-va bagajul si urcati-va in primul avion catre tara pe care o visati si pe care o considerati grozava, dar am o singura rugaminte: cand ajungeti acolo si va intreaba cineva de tara din care veniti, spuneti ca bunicii va asteapta cu paine calda de casa cand ii vizitati, ca patiseriile si cofetariile din Romania sunt grozave, ca avem niste fete cu gene frumoase si ca ne tragem din latini, si de aia suntem asa de pasionati de muzica si de reuniuni de familie mari. Spuneti orice altceva va trece prin cap, dar nu de rau. Pana la urma daca ati plecat din Romania, nu va blamati familia, parintii si eventual urmatoarea generatie prin a spune lucruri rele (si de cele mai multe ori exagerate si scoase din context) despre tara noastra.

Fiti mai buni si mai intelegatori.

Cu drag, o romanca ce a urat Romania pana a vazut Anglia, iar acum tot ce vrea e sa se intoarca.”

Sursa by https://cultural.bzi.ro/

GENIUL Român, care a băgat spaima în producătorii de energie. Statul român nu-i acordă nici cel mai mic sprijin…MULTI DINTRE VOI VOR IGNORA ASTA!

Gavrilaș Gabriel Dumitru un autodidact de excepție, medaliat cu aur, care locuiește în Onești prezinta mai jos o inventie de exceptie, care insa nu are sprijin din partea autoritatilor. Povestea dânsului nu este una tocmai fericită, deoarece are probleme de sănătate, iar statul nu face nimic pentru a-l ajuta.

Vă prezentăm mai jos explicația lui Gavrilaș Gabriel, referitoare la generatorul electric.

Esta vorba despre o instalație de generare a energiei electrice care folosește apa în circuit închis cu presiune de aer. Presiunea de aer este dată de neutralizarea în apă a unei substanțe bazice (bicarbonatul de sodiu) de către o substanță acidă (acidul citric) din care rezultă un gaz (dioxidul de carbon) care neavând pe unde ieși, formează o anumită presiune de aer pe care instalația o foloșeste pentru a imprima apei, forța necesară învârtirii turbinei hidraulice. Apa este urcată (dupa ce a învartit turbina hidraulică) înapoi în vasul de alimentare de către o pompă de apă care este acționată de o mică parte din energia electrică produsă de către instalație. În felul acesta nu este nevoie să alimentăm în mod constant instalația cu apă.

Schema invenției o vedeți in fotografia alăturată.

Invenția lui Gavrilaș Gabriel este una revoluționară, deoarece, generatorul de curent NU poluează iar costurile ”necesare” sunt infime.

În urmă cu 2 luni, Gavrilaș Gabriel trimis un mesaj site-ului expunere.com, în care este descrisă situația tragică a dânsului.

<<Sunt Gabriel din Oneşti, Bacău şi am inventat o instalaţie de generare a energiei electrice care nu are nevoie de combustibili pentru a funcţiona. Am luat medalie de aur la Iaşi la EUROINVENT în 2014, dar marea mea problemă e că nu am posibilităţi materiale să o promovez. Am un picior care nu mă mai prea ajută, am 4 operaţii făcute şi din cauza asta, de mai bine de 3 ani nu am mai găsit de muncă.

Rugămintea mea ar fi să mă ajutaţi cu un articol sau un reportaj, poate aşa găsesc pe cineva care să fie interesat de invenţia mea (care pâna la urmă e una revoluţionară). Pe lânga asta mai am vreo 20 de alte invenţii dar nu am posibilităţi să le mai trimit la OSIM. Am cerut ajutor pe la toate institutele de cercetare din România pe care le-am găsit pe internet dar fără rezultat. În speranţa unui sprijin cât de mic din partea dumneavoastră, vă mulţumesc anticipat şi vă transmit salutări cordiale.>>

Cum e posibil ca statul român să nu-i acorde nici cel mai mic sprijin? De ce în România nu există un centru ce cercetare pentru astfel de oameni?

Iată una dintre diplomele lui Gavrilaș Gabriel, medaliat cu aur.

 

Distribuie mai departe !

„Sunt Nadia, iar când am născut cei opt bebeluși am fost aspru criticată și lumea zicea că nu aveam cu ce să-i cresc. Acum, copiii mei au împlinit opt ani, iar familia noastră…” Uite cum arată cei mici și ce face mama pentru a supraviețui:

Inainte de a deveni Octomama, Nadya avea șase copii și își mai dorea încă unul. A mers la o clinică de fertilizare, unde medicul i-a recomandat implantarea a 12 embrioni, crezând că nu vor supraviețui cu toții.

Astfel, în 2009, Nadya a adus pe lume 8 copii: Nariyah, Jonah, Isaiah Josiah, Malyyah, Noah, Jeremiah și Makai. După naștere, Nadya a devenit subiect de controversă, pentru că nimeni nu credea că o femeie fără un venit constant poate avea grijă de 14 copii. Mulți au acuzat-o de faptul că a refuzat să facă avort.

Nadya a exploatat faptul că a devenit celebră, și-a angajat un manager și a acceptat tot felul de joburi dubioase pentru a păstra un acoperiș deasupra capului și mâncare pe masă pentru copiii ei.
`
Acum, la 41 de ani, Nadya a devenit consilier și asistentă de psihiatrie în Orange County, California.

sursa: www.frumusetile.com

Bătrânul nu mai avea nicio rudă și a donat casa bisericii, dar ce au descoperit oamenii înăuntru a făcut înconjurul lumii! Doamne, câte sunt…

Un bărbat fără familie a murit și și-a lăsat casa bisericii, oamenii bisericii au fost extrem de emoționați de gest, dar nu aveau idee ce vor descoperi înăuntru: au fost șocați!

Dennis Erickson, în vârstă de 69 de ani, avea o pasiune care îl fascina. Bărbatul nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii și cea mai mare parte a banilor lui a mers către lucrul pe care îl iubea cel mai mult pe lume: mașinile.

Lisa Lundstrom, membră a bisericii de care aparținea omul, a fost trimisă să verifice casa, dar când a intrat a fost uimită să vadă o casă plină de mașini. Din perete în perete, de la podea la tavan, bărbatul adunase mii de modele de mașini. Mașinile în miniatură acopereau orice suprafață disponibilă, iar garajul era plin de mașini clasice!

În total existau în casa lui mai mult de 30.000, omul, inginer pensionat, ținuse jurnale detaliate ale achizițiilor și ale modului în care le menținea în starea cea mai optimă.

Preotul a declarat: ,,Cred că folosind darul pe care Dennis ni l-a dat pentru a avea un impact asupra viitoarelor generații este exact modul în care ar fi vrut să fie folosit”.