O bătrână abandonată de fiu care locuia într-o casă gata să se prăbușească, a primit cel mai frumos cadou în prag de Sărbători din partea unui grup de motocicliști. Ce surpriză uriașă i-au făcut aceștia:

Impresionați de cazul unei bătrâne de 83 de ani care locuiește singură într-o casă de chirpici ce stă să se prăbușească, mai mulți membri ai unui club de motocicliști au decis să o ajute să se mute într-o casă nouă.

Zeci de voluntari au răspuns apelului lor, iar acum oamenii vin în fiecare zi pentru a pune umărul la construcția unei noi case pentru Rozalia Tamaş din satul Săcămaş, comuna Ilia, judeţul Hunedoara.

„Stă într-o casă veche din chirpici, care stă să se dărâme. Are o parte din acoperiș stricat și plouă înăuntru. La una din camere s-a prăbușit podeaua în beci, cu tot ce era în ea. La singura cameră pe care o are nu are geamuri, doar folie și scânduri bătute. Nu are nici sobă, doar o improvizație”, au explicat membrii clubului de motocicilism, care au mai ajutat în trecut și alte familii sărace din mediul rural, în cadrul proiectului „Ajută satul”.

Când au vizitat-o pe bătrână, poreclită „bunica Tamara”, voluntarii au descoperit că aceasta avea în curte câteva ziduri din BCA. Aici fiul ei voia să ridice o casă nouă, însă până la urmă a renunțat. A plecat de 3-5 ani, iar de atunci bătrâna nu mai știe nimic de el.

Așa că voluntarii din Hunedoara au decis să termine ei construcția începută de fiul bătrânei.

Îi vor face un acoperiș din structură de lemn și țigle, îi vor pune geamuri, îi vor face podea și îi vor monta o sobă în interior. Tinerii vor să termine măcar o cameră cu ziduri din BCA în care femeia să se poată muta înainte de Crăciun.

Cei care vor să ajute, dar nu pot merge până în județul Hunedoara, pot face donații dacă îi contactează pe:

Deva – Marius Achim 0728290701
Hațeg – Ghita Furca 0767779489
Simeria – Adi Bogdan 0763926884
Brad – Hajdu Marius 0740903154

O altă opțiune este să facă donații direct în contul asociației cu mențiunea: „pentru bunica Tamara”, Asociația Club Sportiv Free Bikers Hunedoara, CIF : 25667515, Nr de înregistrare la Judecatoria HD: 13 / 2009, Contul deschis la BCR Hunedoara: RO79RNCB0162110067220001.

Sursa: greatnews.ro

Povestea lui Alex, copilul fără părinţi, crescut de bunică. Visează la un pom de Crăciun plin cu bomboane de ciocolată

Într-un sat din Bihor, la aproximativ 20 de kilometri de Oradea, un copil de numai 12 ani a aflat cum e să lupte pentru supravieţuire. Îl creşte bunica, o bătrânică de 69 de ani, după ce o boală nemiloasă i-a răpit mama, iar tatăl l-a abandonat imediat după naştere.

Într-o curte din satul bihorean Hidişelul de Sus ( satul Sîntelec numărul 87) Alex Cazaciuc, un copil de numai 12 ani, sparge lemne, într-o după amiază rece de decembrie. Îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening, o bluză, şi încălţat cu adidaşi, mereu cu zâmbetul pe buze, Alex ne arată că este un adevărat voinic. Nu-i pasă de frigul ce-ţi taie respiraţia. Ştie că are de dus la capăt o treabă, şi nu se lasă până nu o termină. Nu de alta, dar iarna bate la uşă, iar cămăruţa în care-şi duc zilele el şi bunica trebuie încălzită. “M-am pus să crap lemnele pentru că nu am ce face. O să crap câte pot, numai să nu vină zăpada”, ne-a spus Alex, cu înţelepciunea unui om mare.

Alex la spart de lemne Viaţa nu a fost deloc generoasă cu el. În urmă cu un an, moartea nemiloasă i-a răpit mama, în timp ce tatăl, cel care ar fi trebuit să-i fie sprijin şi model, l-a abandonat. Grija i-o poartă bunica, o bătrână de 69 de ani, atinsă şi ea de bolile vârstei. Cu spatele gârbovit, abia păşind, se sprijnă pe un cadru de mers, fiind operată de curând la genunchi.

Este pentru el nu doar bunică, ci şi mamă, tată, şi prietenă.

Alex si bunica locuiec în aceeaşi cameră “Nu am treabă cu Alex. Mă ascultă, dacă îi trebuie ceva, îi dau, cât pot. Marele bai e că nu pot munci. Când are nevoie de bani pentru un corn, sau pentru chips, îi dau. Îi spun că trebuie să înveţe, să aibă o meserie. Îmi doresc să trăiesc până are 18 ani. Apoi, pot muri liniştită”, ne-a spus tanti Floare. Îşi iubeşte enorm nepotul şi se luptă din toate puterile pentru binele lui. Odată cu moartea mamei, Alex a rămas, legal, al nimănui. Deocamdată. Bunica îşi doreşte să-i fie tutore, dar problemele de sănătate, precum şi condiţiile în care locuiesc, nu-i sunt favorabile. Dor de mama Alex nu vrea şi nici nu ar putea să se despartă de bunica. La cei 12 ani, a învăţat să fie voinic, se mulţumeşte cu ceea ce are, şi este dispus să lupte pentru a reuşi în viaţă. Nu s-a hotărât, deocamdată, ce o să se facă atunci când va fi mare, dar i-ar plăcea să fie şofer pe TIR, pentru că, spune el, îi plac maşinile.

Copilul de 12 ani iubeşte munca “De mama îmi este dor. De lipsit nu-mi lipseşte nimic”, spune un copil care nu duce dorul unui laptop sau al unui joc pe calculator, aşa cum fac copiii de vârsta lui. Pentru Alex ziua începe la ora 06.00 când se trezeştesă meargă la şcoală. Nu mănâncă dimineaţa. “Nu îmi este foame. Aşa m-am obişnuit”, spune senin. La ora 07.00 este la autobuz, după care, în aproximativ 10 minute, ajunge la şcoală. Până la ora 08.00, când încep orele, se joacă sau vorbeşte cu colegii. În jur de ora 14.00, copilul ajunge acasă, mănâncă, îşi face temele şi începe munca de pe lângă casă. “Mai mătur în grădină, pe lângă casă, dau de mâncare la animale, aduc lemne, şi ce mai zice bunica să fac”, spune Alex. E un copil bun, cu vise multe, zâmbeşte, şi ajută.

Împarte cu bunica o cameră cu podele vechi şi două paturi despărţite de o masă. Frigul intră fără milă printre geamurile vechi, în timp ce umezeala se simte în pereţii casei, mai ales că fântâna, dacă poate fi numită aşa o gaură din care îşi trag apa, este săpată în cămăruţa de la intrare. Mai multe carpete stau întinse pe pereţi, iar câteva icoane sunt bătute în cuie, cu speranţa că rugăciunile lor sunt auzite unde trebuie, de către cine trebuie.

Vise şi speranţe Luna decembrie este luna magiei, a sărbătorilor, a familiei, a dăruirii. În timp ce copiii de vârsta lui Alex trimit spre Moş Crăciun liste întregi cu dorinţe, copilul crescut de bunică nu îndrăzneşte să viseze la prea mult. ”Eu, de sărbători, nu vreau nimic special. Poate un telefon şi nişte jucării. Un tractor, sau TIR-uri micuţe, sau maşinuţe. O să mi le aducă (n.r. Moşul) dacă sunt cuminte. Depinde. Uneori sunt mai cuminte, alteori sunt şi mai răuţ”, mărturiseşte copilul. Nu ştie ce este acela brad de Crăciun împodobit. Îşi doreşte unul mare, în care să atârne multe, multe bomboane de ciocolată. Nu ştie când va veni aceea zi, dar îi place să spere.

La 12 ani, Alex este o mână de om care îşi iubeşte bunica enorm de mult, şi care spune că nu oboseşte niciodată. Visează ca atunci când va fi mare o să reuşească să repare casa bunicii, şi o să-şi facă o fermă. “Nu am niciun secret. Nu îmi place să stau toată ziua în casă, la televizor sau în faţa calculatorului. Mie îmi place mai mult să lucrez”, explică puştiul. Cum să-l autăm Alex şi bunica lui au nevoie, în primul rând, de condiţii decente de locuit: o cameră în care să doarmă, o baie şi o bucătărie amenajată omeneşte

Fânâna din casă Peste câteva zile, creştinii sărbătoresc Naşterea Domnului. Întotdeauna, pentru oamenii cu suflet frumos, Dumnezeu şi oamenii buni împlinesc miracole. Cei care doresc să le dea o mână de ajutor pot intra pe pagina de Facebook- Ajuta-l pe Alex sa ramana acasa– creată special pentru ajutorarea voinicului cu zâmbetul pe buze.

Sursa by http://adevarul.ro/

Femeia a observat că pisica de care avea grijă nu mai mânca și ținea mereu în gură punga asta, apoi fugea ca să n-o vadă nimeni! A decis s-o urmeze, să vadă ce face, dar când a văzut asta, nu i-a venit să creadă! Ce a descoperit femeia

Femeia a observat că pisica de care avea grijă nu mai mânca și ținea mereu în gură punga asta, apoi fugea ca să n-o vadă nimeni! A decis s-o urmeze, să vadă ce face, dar când a văzut asta, nu i-a venit să creadă! Ce a descoperit femeia

Nu contează dacă ești mama unui om, câine sau a unei pisici: dragostea maternă este aceeași și iubirea pentru copil este mai puternică decât orice altceva!

Așa se întâmplă și în cazul de față. Dongsuk este o pisică fără stăpân, care trăiește pe stradă, dar care a avut norocul ca cineva să-i poarte mereu de grijă. Pisica e hrănită de multă vreme de o femeie generoasă care mai are în grijă și alte feline.

Într-o zi, când a venit ora la care Dongsuk primea mâncare din partea femeii, pisica a refuzat să mai mănânce. Iar lucrul acesta s-a repetat câteva zile la rând. Dongsuk părea că se comportă ciudat, lucru observat de femeie. Pisica s-ar fi apropiat de mâncare doar dacă era pusă într-o pungă de plastic. Altfel, felina stătea acolo în timp ce alte pisici mâncau, indiferent de cât de foame îi era.

De atunci, femeia a început să pregătească în fiecare zi o pungă cu mâncare pe care urma să i-o ofere lui Dongsuk. De îndată ce primea punga, pisica lua pachetul cu grijă și fugea de la masă.

Femeia a început să se întrebe ce face Dongsuk cu mâncarea pe care o primește și a decis să o urmeze. Abia atunci aceasta a realizat că pisica făcea toate astea pentru puiul ei, de care avea mare grijă și nu voia nicio clipă să-l lase nemâncat.

Cu doare câteva săptămâni mai devreme, Dongsuk a dat naștere la cinci pisoi, dar, din păcate, doar unul a supraviețuit. Norocosul pisoi arată la fel ca mama lui, cu aceeași blană albă, cu portocaliu.

Femeie a fost atât de emoționată de gestul lui Dongsuk, încât a decis că trebuie să facă ceva pentru a-i ajuta.

Copilul sarac lipit din Firijba Valcii a ajuns cercetator la NASA. Toata Romania a fost impresionata de povestea lui

Alexandru Ghimba este un exemplu viu al ambiției, al perseverenței și al statorniciei. Copil sărac din Firijba Vâlcii, provenind dintr-o familie cu 7 frați, acesta a reușit prin forțele proprii să își facă o carieră. Și nu orice carieră. Ci una demnă de un geniu.

Tânărul a ajuns cercetător la NASA. Vă invităm să îi aflați povestea extraordinară în cele ce urmează:
Tatal sau era taietor de lemne iar mama lui nu se dadea la o parte sa ia in carca un bustean cat omul de gros. Inca de pe bancile scolii profesorii au inteles ca Alexandru are ceva special: iubea stelele.

Dupa razboi, la varsta de 11 ani tanarul a fost trimis la Râmnicu Vâlcea sa faca gimnaziul iar drumul l-a purtat spre Bucuresti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriti, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

În anul doi la facultatea de matematică viata lui s-a schimbat total. Alexandru a disparut fara urma chiar inainte de Craciun. Pana in primavara anului 1990 cand in satuc soseste o masina mare, alba, din care coboară un barbat inalt, cu parul grizonat, iar femeile din sat il recunosc.
„Lixandru lui Uca? Tu esti Lixandru a’ lui Uca?”

Alexandru Chimba ajunsese la NASA, traia in Maine. A fost printre cei care au pregatit programul Mars Pathfinder, noteaza râmnicuvâlceaweek.ro. Din pacate, romanii nu au ajuns sa ii afle povestea impresionanta. Povestea de viata a unui tanar care din nimic a ajuns printre stele.

„Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

(foto) Recorduri comuniste: inginerii lui Ceaușescu au tăiat în două un bloc de 7.000 de tone, l-au mutat 70 de metri, în 5 ore și 40 de minute

Pe 27 mai 1987, la ora 8.35, în Alba Iulia pornea la drum unul dintre cele mai grandioase proicete românești din toate timpurile: tăierea și mutarea unui bloc, cu tot cu oameni în el, așezat perpendicular pe Bulevardul Transilvaniei. Ceaușescu a crezut că specialiștii vor să facă loc priveliștii Caterdalei Neamului, dar, până la urmă, a dat OK-ul. Povestea e cunoscută. Ceea ce nu s-a văzut până acum sunt aceste imagini în premieră

E ora 8.35 fix, 27 mai 1987, când blocul A2, parcat pe Bulevardul Transilvania din Alba Iulia pleacă la drum, într-o călătorie de 5 ore și 40 de minute. 7.600 de tone aveau să fie tăiate în două iar o parte dintre ele mutate mai bine de 70 de metri grație unor minți luminate, inginerii români. Povestea este cunoscută, în mare parte. Ceea ce nu s-a difuzat până acum sunt aceste imagini ce arată, pas cu pas, cum s-a făcut mutarea.


Blocul A2 e poziționat prost, perpendicular pe cel mai mare bulevard al orașului. Inițial, se decide demolarea sa și mutarea celor 80 de familii. Dar inginerul Eugen Iordăchescu, de la Institutul ”Proiect” București, a beautiful mind, vine cu ideea translației clădirii, o operație grație căreia, în decurs de numai câțiva ani, va salva 29 de edificii importante, dintre care 13 biserici sau mânăstiri. Se fac calcule, se ajunge la concluzia că este mai ieftin să muți decât să demolezi.

Înainte de începerea propriu-zisă a acțiunii, trebuie luat OK-ul chiar de la Nicolae Ceaușescu. În primă instanță, nu-l dă? ”Ce, bă, vreți să deschideți, nu, să se vadă Caterdala Reîntregirii, aia cu Regii?”, urlă el. I se explică ce și cum, pricepe. Dă avizul. Blocul de 7.600 de tone, 17 metri înălțime și 12 lățime, este tăiat pe rost. Cum privim imaginea de deasupra, o jumătate rămâne ”ascunsă” în spatele blocului din stânga, cealaltă jumătate pleacă la drum, spre partea dreaptă, pentru a elibera bulevardul.

Imaginea ”luată” din partea opusă. În dreapta se observă cum două dintre scări, o parte a blocului, a rămas în dreapta, celelalte două scări, cealaltă parte, s-a mutat în stânga. Pe fundal se distinge turla Catedralei Reîntregirii Neamului, unul dintre locurile cele mai încărcate din istoria neamului nostru. Cunoscută drept ”Catedrala Încoronării de la Alba Iulia”, biserica fusese martora ungeriiRegelui Ferdinand și a Reginei Maria drept ”Întregitori”, suverani ai României Mari, pe 15 octombrie 1922.

Fiecare corp al construcției a fost susținut de un așa numit ”cadru-purtător”, o platformă de beton, ridicat cu ajutorul unor prese.


După aproape șase ore, blocul ”rupt” în două este mutat. ”Zeci de locatari au ieșit la balcoane, consumând o cafea sau o bere”, scriu ziarele vremii, destul de zgârcite în a relata momentul. Așa și era! Cu excepția celor de la parter, ceilalți locuitori au rămas în apartamentele lor, conectate la rețeaua de canalizare ori electrificare.

Opera-i gata! La o privire atentă, totul este aliniat perfect, fostul Bloc A2 nu mai deranjează deloc. Cândva lipite, părțile sale componente au fost despărțite la 55,75 metri, spațiu suficient pentru esplanada Bulevardului Transilvania.Pe fundal, contrar voinței lui Ceaușescu, se vede Catedrala Reîntregirii. Planul lui Iordăchescu reușise. De fapt, ambele planuri…

sursa: stiri.magazinuldecase.ro

Ce mâncau românii de Crăciun în 1937! Mesele de Crăciun se întindeau până seara târziu, iar ultima cafea servită se numea „sictir caffe”

In prezent, meniul de Crăciun este foarte diversificat, incluzând, pe lângă preparatele tradiţionale româneşti, şi feluri de mâncare mai sofisticate „împrumutate” de la străini, cu nume greu de pronunţat. În trecut meniul de sărbători al românilor era unul bazat pe preparate româneşti, însă la fel de bogat, potrivit lingvistului Ion Coja, care a descoperit un jurnal de bal din anul 1937.

Tradiţia românilor de a încărca mesele cu bucate de tot felul este, probabil, unul din motivele pentru care Crăciunul este una din cele mai aşteptate sărbători ale anului, iar timpurile moderne au adus pe mesele românilor şi alte preparate pe lângă cele tradiţionale.

Chiar dacă şi în 1937 românii sărbătoreau Naşterea Domnului prin mese festive, unde erau invitaţi apropiaţii şi oamenii de seamă din acea perioadă, opţiunile oamenilor strânşi în jurul mesei de Crăciun erau mult mai puţine decât în prezent. Conform unui jurnal de bal din 1937, descoperit de lingvistul Ion Coja, mesenii soseau la casa gazdei în jurul prânzului, unde erau întâmpinaţi cu cele mai frumoase tacâmuri şi farfurii, potrivit Mediafax.

Conform regulilor nescrise ale vremurilor respective, oamenii nu se aşezau direct la masa, ci socializau o mare parte din timp. Domnilor li se puneau la dispoziţie „alune sărate şi ţuică de Văleni”, în timp ce doamnele erau preocupate de retuşarea machiajului, iar copiii de cadourile de Crăciun.

În tot acest timp masa se umplea de bunătăţi, printre care ouă umplute cu o pastă făcută din ficat de pasăre, roşii umplute cu brânză, caşcaval (cel mai bun era de la oierii sibieni), kaizer, măsline naturale marinate, salam de Sibiu, murături şi piftie de porc şi curcan.

„După ce invitaţii se serveau cu câte puţin din fiecare, fiind îndemnaţi de gazde să nu mănânce prea mult pentru a păstra loc următoarelor bunătăţi, urma preparatul preferat al tuturor mesenilor: salata de boeuf «făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare», notează Ion Coja pe ioncoja.ro.

După prima parte a festinului mesenii făceau o pauză de la mâncare şi se ridicau de la masă pentru a relua discuţiile despre societate şi politică, timp în care doamnele ajutau la strânsul farfuriilor şi la înlocuirea platourilor cu alte bunătăţi pe bază de peşte.

Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.

Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă . Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese, completează lingvistul pe site-ul său. La toate acestea se adăuga şi un platou mare, pe care se afla un şalău cu maioneză, sos alb de lămâie şi somn la grătar.

Apoi, după o altă pauză de discuţii pentru a se face loc pe masă felurilor de mâncare tradiţionale, se serveau ciorba de perişoare sau supa de pui şi sarmaluţele cu mămăligă.

„Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat ,rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, pomana porcului. Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele. Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez”, notează lingvistul Ion Coja, conform unui jurnal de bal din 1937.

După masa copioasă musafirii erau invitaţi să se relaxeze la o cafea în salon, după care urmau piesele la patefon, ce aveau să ridice oamenii la dans. Nu lipseau în tot acest timp fructele exotice şi cozonacii pufoşi, umpluţi cu stafide, nucă şi cacao. Pe final, invitaţii erau rugaţi să servească din cele două torturi cu mere (unul pentru Prunc şi celălalt pentru fecioara Maria), iar vinul se schimba cu unul dulce, de Cotnari. Nu se servea şampanie de Crăciun, aceasta fiind păstrată pentru Revelion.

Petrecerea de Crăciun din 1937 ţinea până spre miezul nopţii, unii dintre meseni uitând să mai plece acasă. Aşa că, pe la ora 22:00, musafirii erau serviţi cu a doua cafea, numită „sictir caffe”, un apropo că a venit vremea ca invitaţii să-şi ia rămas bun de la gazde şi să se retragă, în sfârşit, la casele lor. A doua zi, conform obiceiului, gazdele primeau scrisori de mulţumire din partea musafirilor, semn că masa de Crăciun a fost una apreciată de toată lumea.

sursa: www.adevarul.ro

De 30 de ani 9 prietene au ținut un secret teribil față de soți, nimeni nu și-a dat vreodată seama de nimic! Când în sfârșit au fost prinse asupra faptului, bărbații s-au închinat: ,,Cum ați putut așa ceva?” Ce au făcut e cu adevărat uluitor”

Nouă femei din Tennessee, SUA, au ținut un secret față de soții lor timp de 30 de ani.

Aceste nouă femei au pus bazele unei societăți secrete. Toate își începeau ziua la ora 4 dimineața, pentru a se asigura că familiile lor, inclusiv soții, nu își vor da seama cu ce se ocupau ele de fapt. Treizeci de ani mai târziu au recunoscut totul față de partenerii lor de viață, lucru care i-a uimit. Acest grup de nouă femei aveau, probabil, cea mai nobilă misiune din lume: să răspândească fericirea și bucuria făcând acte de bunătate față de cei săraci și în nevoie. Cele nouă femei sunt acum celebre sub porecla de ,,Cele nouă mătuși”, pe când ele, între ele, se consideră surori.

Toate au fost prietene din copilărie și majoritatea au fost crescute de un cuplu cunoscut pentru faptul că făcea mereu bine în comunitatea unde locuiau. Așa se face că, într-o zi, în timp ce femeile jucau cărți, și-au amintit că femeia care le crescuse obișnuia să facă prăjituri și să le trimită familiilor care aveau pe cineva care se stinsese din viață recent. Oricând auzea că cineva a decedat, ea se apuca imediat să facă prăjituri pentru cei în viață, pentru a-i consola.

Banii cu care au început au fost banii pe care ,,surorile” îi puteau economisi spălând dingure hainele familiei, în America există tradiția ca hainele să fie spălate la spălătorie. În acest fel puneau deoparte 400 de dolari pe lună fără ca soții să afle ceva. Ce făceau cu banii? Plăteau în secret facturile văduvelor, cumpărau haine și mâncare pentru copiii care aveau un singur părinte, și făceau prăjituri pe care le trimiteau celor care avuseseră un deces în familie cu un bilet pe care scria: ,,Cineva te iubește!”.

ată ce povestește una dintre surori: ,,Mergeam cu mașina prin cartierele mărginașe, căutam case unde nu era lumină, ceea ce însemna că li se tăiase curentul, apa, utilitățile. Apoi ne întorceam în aceeași noapte și le lăsam câte un mic pachet.”

Acum, că secretul a ieșit la iveală, soții, despre care credeau că le vor spune să înceteze, au fost uimiți, iar unii chiar la însoțesc în plimbările lor de găsire a celor nevoiași. Acum cele 9 mătuși au o afacere cu prăjituri prin care strâng fonduri pentru a-i ajuta pe săraci.

Una dintre ele, Mary Ellen, spune: ,,Nu toată lumea e atât de norocoasă ca noi, noi ne-am găsit părinți adoptivi care au avut grijă de noi. Așa că acesta este modul nostru de a da ceva înapoi din ce ni s-a dat. Vrem ca oamenii să știe că cuiva îi pasă suficient de ei pentru a face ceva. Vrem să ne asigurăm că fericirea se întâmplă.”

Viețile acestor 9 femei sunt un exemplu impecabil. Să sperăm că la un moment dat ne vom apropia și noi de modelul pe care ele l-au oferit.

Sursa: varusandel.ro

A născut prin cezariană și a fost acuzată că ”a ales calea ușoară”. Ce a răspuns femeia!

Nașterea prin cezariană nu este deloc ușoară, iar recuperarea poate dura până la câteva săptămâni. Cu toate acestea, există încă oameni care au impresia că această metodă de a aduce pe lume un copil este lipsită de riscuri și nu presupune niciun efort din partea mamei. O femeie a vrut să demonstreze contrariul și a postat pe o rețea de socializare o imagine cu abdomenul ei după cezariană.

Jodie Shaw, în prezent mamă a doi copii, a postat pe Facebook imagini cu abdomenul ei după ce a născut prin cezariană. Femeia a simțit nevoia să facă acest lucru ca răspuns la unele reproșuri care i s-au adus, legate de faptul că a naște prin cezariană înseamnă a alege calea ușoară sau că „nașterea prin cezariană nu este, de fapt o naștere”.

Jodie a ținut, în primul rând, să precizeze faptul că nașterea prin cezariană nu este, de cele mai multe ori,o opțiune, ci este o necesitate. „De ce ai alege să faci o operație majoră, pentru care vei avea nevoie de până la 6 săptămâni de recuperare?” este întrebarea pe care tânăra le-o adresează criticilor ei.

În al doilea rând, Jodie a spus că cezariana ei nu a fost una obișnuită. Dacă, de obicei, tăietura este în partea inferioară a abdomenului, în cazul ei, incizia a fost făcută pe verticală, din cauza unui fibrom.

”Puteți, vă rog, să vă opriți! În mod cert nu pot schimba punctul de vedere al oamenilor, dar am decis să postez această imagine pentru a vedea dacă îi pot face pe ceilalți să înțeleagă că, în ciuda planurilor pe care ți le-ai făcut pentru naștere, uneori nu ai de ales. Nu am avut de ales. Am avut un fibrom de mărimea unui pepene care apăsa pe col și o placentă situată prea jos, ceea ce înseamnă că cicatricea mea lăsată de cezariană nu este una obișnuită. Dar indiferent dacă credeți sau nu, am născut un copil.

Așa că data viitoare când judecați pe cineva că nu a făcut ce credeți voi că înseamnă ‘a naște’, vă rog să vă gândiți la ce a avut de a fost nevoită să aleagă această metodă. Gândiți-vă că, dacă ar fi putut, poate ar fi născut altfel, dar nu a avut de ales. De ce ai alege o operație pentru care ai nevoie de 6 săpătămâni de recuperare?

Această cicatrice m-a ajutat să nu pierd o cantitate de sânge care putea fi fatală, iar copilul meu a fost adus pe lume așa cum trebuie: sănătos și nevătămat, așa cum am fost și eu” este mesajul postat de femeie.

Peste o mie de oameni au reacționat, cei mai mulți încurajând gestul femeii.

sursa: qbebe.ro

E studentă și își crește singură fetița. Într-o zi trebuia să se învoiască de la un curs pentru că nu avea cu cine să o lase. Răspunsul profesoarei a făcut înconjurul lumii, uite ce i-a putut spune

Morgan King are 21 de ani și este o mămica unui copil de câteva luni pe care îl crește singură. Pe lângă asta, ea este și studentă la universitatea din Tennessee și muncește noaptea într-un restaurant pentru a se putea întreține și pentru a-și crește fetița.

Pe 14 iunie, Morgan a lipsit de la un curs unde avea un test. Aceasta i-a scris profesoarei ei un e-mail pentru a-și cere scuze că nu a putut ajunge la curs deoarece nu a găsit pe nimeni care să stea cu fetița ei, Korbyn. Răspunsul profesoarei a devenit viral în scrut timp.

Dr Sally B. Hunter, profesoara în caz este și ea părinte, așa că a înțeles problema tinerei. Iată e-mailul ce a provocat atâtea reacții.

„Hey Morgan,

Ne-am mirat că azi nu te-am văzut la curs.

Îmi pare rău de problemele cu copilul tău. Dacă, pe viitor mai ai probleme în a găsi pe cineva care să stea cu Korbyn, să știi că o poți aduce la curs. Mi-ar face plăcere să o țin în brațe în timp ce predau, în timp ce tu poți fi atentă și îți poți lua notițe. Lucrez pentru departamentul Familia și Copilul, ar fi urât să nu permit vizita unui copil. Să știi că vorbesc serios, oferta mea este serioasă, adu-o pe Korbyn cu tine.

Anunță-mă dacă te mai pot ajuta cu ceva.”

După acest episod, Morgan și profesoara ei au devenit populare în orașul său. Morgan a primit invitații la diferite emisiuni pentru a vorbi despre acest e-mail.

sursa: varusandel.ro

Două gemene, fructul iubirii interzise dintre o călugăriță și un preot. Iată-le la 5 ani de la păcatul mamei

Capul de afiș al ziarelor din Romania a fost ocupat câteva săptămâni bune la finele anului 2011 cu detalii picante despre povestea de amor interzisa dintre doi monahi, consumată în Schitul Amara, în orășelul cu același nume situat departe în câmpia infinită a Bărăganului. Dumnezeu a făcut ca din idila dintre fosta stareta Sebastiana la mânăstirea din Tăriceni (județul Călărași) si părintele duhovnic Antonie Ciobanu, de la Schitul Amara (Ialomita) sa rezulte si doua fetite gemene care astăzi au ajuns la vârsta de 5 ani. loading..

. Poveste de dragoste dintre cei doi a început in anul 2010, când maica Sebastiana a ajuns la Schitul Amara. Trebuia să-i ajute pe cei câţiva călugări de aici să-şi organizeze gospodăria monahală. În schimb, femeia s-a îndrăgostit de tânărul duhovnic Antonie şi a căzut în păcat cu acesta. Când a rămas însărcinată, maica stareţă a fost mutată misterios la Mănăstirea Tăriceni, din Călăraşi.

Chiar si asa, localnicii din Amara și Tăriceni spun că iubiţii se vizitau în continuare, invocând slujbele religioase pe care trebuiau să le pregătească riguros în cele două lăcaşuri de cult. Desi legile bisericeşti spun că, în urma faptei săvârşite, duhovnicul ar trebui scos din mediul monahal, reprezentanţii

Episcopiei au hotărât atunci că bărbatul va primi doar canoane şi mustrări, în cel mai rău caz, o suspendare pe o perioadă scurtă. Însă maica Sebastiana, pe numele ei din cartea de identitate a fost pedepsită mai rău, ea a fost exclusă din viaţa monahală până când copiii vor fi majori.

. Ea își întreține acum gemenele concepute în mănăstire din salariul pe care îl câștigă la o fabrică de încălțăminte. Fosta stareță Sebastiana simte că a fost hulită pe nedrept de societate, iar acum vrea să ducă o viață retrasă. Chiar dacă a fost excomunicată de Biserica Ortodoxă fosta stareță Sebastiana nu a putut să întoarcă spatele credinței.

Ana Ecaterina și Maria Nectaria, fetițele sale, sunt învățate să respecte toate regulile învățăturii creștine, așa cum au precizat apropiați ai femeii, pentru libertatea.ro. Se plânge puținilor apropiați că a fost hulită fără să facă rău vreunei persoane, fără să fure ceva. Însă, înțelege că a făcut rău imaginii Bisericii. Acum, ajunsă la vârsta de 44 de ani, s-a izolat și mai mult. Nu vrea să mai aibă prieteni cu excepția a două-trei persoane care au ajutat-o. Oameni care au sprijinit-o în 2011, în perioada când femeia risca să ajungă pe drumuri cu cei doi bebeluși. Unul dintre aceștia este nașul fetițelor, Ștefan Florescu, președintele Fundației “Din suflet pentru suflet”.

Nu-și dorește un partener Elena s-a mutat de patru ani în București și lucrează la o fabrică de încălțăminte. Locuiește singură, nu are un partener de viață și nici nu este interesată să aibă vreo relație.

O mai ajută o prietenă maică, acesta având uneori grijă de fetițe, când este la muncă. Experiența de stareță la mânăstirii, poziție din care se ocupa de administrarea și întreținerea lăcașului de cult, a ajutat-o pe Elena Gâtlan să urce și în ierarhia fabricii. “Acum lucrează ca gestionară.

Este bine, câștigă cât șă-și întețină fetele”, ne-a mai transmis Ștefan Florescu. Ana Ecaterina si Maria Nectaria vor face cinci ani în luna noiembrie și merg la grădiniță.

“Sunt doi copii minunați. Eu am ales să o ajut, deși atunci și Biserica o respingea, pentru că am înțeles că nu făcuse rău nimănui, iar fetițele chiar nu aveau nicio vină. Am zis să nu o judec și eu”, a mai declarat Ștefan Florescu pentru ziarul Libertatea.