„De câte ori face Guvernul Orban o TÂMPENIE, Iohannis iese cu o ştire să o astupe”

Pesediștii riscă să crape de supărare că Guvernul Orban nu se luptă cu toate forțele pentru binele românilor. Ei îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că încearcă să mușamalizeze greșelile pe care le fac primul-ministru și membri ai cabinetului său.

Social-democrații acuză că de câte ori Guvernul Orban face „o tâmpenie”, şeful statului, Klaus Iohannis, iese cu o ştire să o astupe. „PSD, alături de celelalte forţe politice, a făcut «miercurea albă» prin care a realizat o curăţenie la toate legile care vizau modificări în domeniul Justiţiei. Preşedintele Iohannis nu a ieşit să spună în detaliu la ce legi ale Justiţiei se referă, dar, din câte ştim noi, Codurile penale nu au fost modificate. De câte ori se întâmplă ceva, face Guvernul o tâmpenie, cum este cu legea aceasta, preşedintele iese cu o ştire să astupe tâmpeniile Guvernului Orban”, au transmis liderii social-democrați pe marginea subiectului.
Aceștia nu și-au astâmpărat seria acuzelor și au spus că liberalii le vor răul chiar și după ce l-au văzut pe Liviu Dragnea la pușcărie. „Ne-am obişnuit cu acest mod de lucru. În acest moment, Liviu Dragnea este în închisoare. Toate modificările pe care le invocă Iohannis nu au ajutat niciun pesedist să nu ajungă în închisoare. Este o minciună perpetuată zi de zi sau, mai ales, când Guvernul Orban face câte o trăsnaie sau nu vine cu nimic coerent”, au mai declarat social-democrații.
În ceea ce priveşte Secţia specială pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, au existat voci în interiorul PSD care au afirmat că au încredere în decizia Consiliului Superior al Magistraturii: „Credem că judecătorii şi procurorii care ne reprezintă pe noi toţi în CSM sunt mai îndreptăţiţi şi mult mai bine pregătiţi decât noi să îşi spună punctul de vedere şi am văzut că au dat un anumit aviz negativ pe desfiinţarea secţiei speciale”.

Încep să circule „TRENURILE SOARELUI”

Pentru a veni în sprijinul turismului românesc, grav afectat de pandemia de Coronavirus, reprezentanții CFR au decis să suplimenteze numărul trenurilor care circulă spre litoral. Astfel, numărul trenurilor va fi asemănător celui dintr-o perioadă normală a sezonului estival, chiar dacă acum numărul turiștilor va fi redus din cauza epidemiei.

 

 

Reprezentanții CFR își asumă aceste riscuri, ei încercând astfel să asigure turiștilor posibilitatea de a călători cu respectarea măsurilor de distanțare socială impuse în mijloacele de transport în comun.
Pprima parte a programului la care facem referire va debuta din data de 12 iunie 2020, prin prelungirea circulaţiei următoarelor trenuri la /de la Mangalia, până la data de 25/26 iunie 2020:
• trenurile IR 1642/IR 1641 Baia Mare – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1942/ IR 1941, cu grupă de vagoane de la / până la Cluj Napoca IR 1638/IR 1639 şi pentru Bistriţa Nord IR 1648;
• trenurile IR 1862/IR 1861 Iaşi – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la/de la Mangalia ca trenuri IR 1964/ IR 1963, cu grupă de vagoane de la/până la Suceava IR 1756/ IR 1757;
• trenurile IR 1695/IR 1696 Timişoara Nord – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1996/IR 1995, cu grupă de vagoane de la/până la Reşiţa R 9172/ R 9161;
• trenurile IR 1742/ IR 1741 Satu Mare – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1946/ IR 1945.
De asemenea, revine în circulaţie şi în acest sezon, din 12 iunie, „Trenul Tineretului” IR 1924 / IR 1923 pe ruta Sibiu – Bucureşti Nord – Mangalia şi retur.
Începând cu data de 26/27 iunie 2020, se introduc în circulaţie trenuri special dedicate asigurării legăturii cu litoralul dinspre Timişoara Nord, Arad, Deva, Craiova, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Braşov, Târgu Mureş, Iaşi, Suceava, Galaţi, iar trenurile menţionate anterior vor reveni la mersul iniţial. Legătura directă Arad – Mangalia şi retur va fi realizată de trenurile IR 1922/IR 1921 pe întreaga durată a programului estival, iar legătura directă între Capitală – Mangalia şi staţiunile de pe litoral va fi realizată cu trenurile IR 1983/ IR 1984 în perioada 27 iunie – 6 septembrie. Totodată, va creşte frecvenţa trenurilor între Constanţa şi Mangalia pentru a fi deservite toate staţiunile de pe litoral.
Pentru accesul turiştilor în Delta Dunării, din 13 iunie 2020, trenurile IR 1589/ IR 1588 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

 

Cât costă biletele?

Tariful pentru o călătorie Bucureşti – Constanţa este de 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors pasagerul beneficiază de 10% reducere. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor în avans reducerea este de până la 15% din tariful de transport. Studenţii şi elevii beneficiază de gratuitate la călătoria la vagon clasa a 2-a.

Până când SE PRELUNGESC MANDATELE PRIMARILOR

Cele mai actuale informații arată că data până la care trebuie decisă prelungirea mandatelor aleșilor locali, inclusiv cele ale primarilor, trebuie să vină foarte curând. În acest sens, este vehiculată data de 21 iunie 2020 ca termen limită.

 

Parlamentul ar trebui să aprobe, până pe 21 iunie 2020, o lege care să prevadă atât prelungirea mandatului aleşilor locali, cât şi data alegerilor. O astfel de măsură trebuie adoptată cât mai curând pentru a fi în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale a României pe marginea chestiunii care amenință să separe și mai mult Puterea de Opoziție pe scena politică a României.
„Incompetenţa şi fuga continuă după procente a PNL aruncă în haos administraţia publică! Pe 2 aprilie am depus un proiect de lege în Parlament privind prelungirea mandatelor aleşilor locali şi stabilirea datei alegerilor. La o săptămână distanţă, tardiv şi neproductiv, Guvernul a adoptat o ordonanţă, aceasta fiind publicată pe 8 aprilie în Monitorul Oficial. Din cauza lor, CCR a declarat zilele trecute neconstituţională prelungirea mandatelor aleşilor local pe motiv de paralelism legislativ. Mandatele aleşilor locali expiră pe 21 iunie. Până la acea dată, Parlamentul trebuie să aprobe o lege care să prevadă atât prelungirea mandatului aleşilor locali, cât şi data alegerilor, în conformitate cu decizia CCR”, au transmis voci cu autoritate din cadrul Partidului Social Democrat pe marginea acestui subiect.
Pe cale de consecință, psediștii au revenit și au mai anunțat următoarele: „Vom corecta în Parlament şi această prostie a PNL pentru a nu avea haos în administraţiile publice. Altfel, toate deciziile de după 21 iunie vor fi în afara legii”.
În context ar mai fi de amintit faptul că, dacă pandemia de Coronavirus nu ar fi bulversat aproape toate activitățile din România (inclusiv cele politice), cel mai probabil în week-end-ul care urmează, românii ar fi fost chemați la urne pentru a-și alege primarii, consilierii locali și consilierii județeni.

Românii se înmulțesc înaintea alegerilor: 19 milioane de votanți!?

Nu știm cum se face, dar aproape mereu, înaintea alegerilor locale, numărul românilor cu drept de vot crește. Cel puțin asta reiese din informațiile puse la dispoziția presei de către reprezentanții Autorității Electorale Permanente (AEP).

 

Numărul total al cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 mai 2020 este de 18.983.018, cu 6.872 mai mulţi faţă de ultima informare publică făcută de Autoritatea Electorală Permanentă pe această temă, în urmă cu o lună. Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia şi a importului de date de la Direcţia Generală de Paşapoarte.
AEP precizează că, în perioada 1-31 mai 2020, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri: 19.896 de persoane ca urmare a decesului, iar 70 ca urmare a interzicerii exercitării dreptului de a alege sau a punerii sub interdicţie. Un număr de 131 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere. Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 17.330, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. Datele importate de la Direcţia Generală de Paşapoarte în data de 11 mai relevă că au intrat în evidenţe 10.091 de alegători noi, iar 714 nu mai figurează în Registrul electoral, ca urmare a decesului sau pierderii cetăţeniei.
Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.253.034 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 729.984 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS. Pentru alegerile parlamentare din acest an, până la data de 2 iunie, un număr de 1.058 de cetăţeni români cu drept de vot din afara ţării s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro, dintre aceştia 727 optând pentru votul prin corespondenţă, iar 331 la secţia de votare. Înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat pe 1 aprilie şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale.
AEP a constatat, în decursul procedurilor de prelucrare a cererilor transmise pe portalul www.votstrainatate.ro, o serie de greşeli frecvente comise de alegători, cele mai multe dintre acestea vizând tipul şi valabilitatea actelor de identitate transmise, modul de completare a numelui şi prenumelui, claritatea documentelor ataşate şi legalitatea documentelor de şedere în alte ţări.

Ce fonduri primesc FIRMELE CARE ANGAJEAZĂ TINERI

Economia românească (și nu numai cea din țara noastră) începe să sufere de pe urma crizei pe care a declanșat-o pandemia de Coronavirus. Însă noi românii putem sta liniștiți: Guvernul anunță în fiecare zi măsuri de redresare. Rămâne de văzut când și cum vor fi implementate!

 

Astăzi vă prezentăm una dintre măsurile cele mai importante pe care Guvernul vrea să o adopte pentru a combate șomajul în rândul tinerilor, dar și pentru a ajuta firmele din țara noastră. Astfel, ministrul Muncii a anunțat că au fost pregătite mai multe măsuri destinate stimulării angajaţilor tineri (dar și celor în vârstă sau românilor întorşi de curând din străinătate).
„O altă măsură activă pe care Guvernul a susţinut-o la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei şi Protecţiei Sociale, în şedinţa de săptămâna trecută, constă în acordarea angajatorului a unei sume de maxim 50% din salariul unui angajat, până la 2500 de RON, pentru fiecare persoană angajată care se încadrează în categoria de vârstă 16-29 de ani sau are peste 50 de ani. Această măsură vizează deopotrivă segmentul de forţă de muncă tânără, dar şi pe cel care depăşeşte 50 de ani şi care se află în serioase situaţii de dificultate în a-şi găsi un loc de muncă”, a anunțat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe marginea acestui subiect.
Concret vorbind, această măsură constă în acordarea unei sume care merge până la 50% din salariu, până la suma de 2.500 de lei mai exact se adresează şi celor care au avut contracte de muncă în străinătate şi au fost întrerupte în această perioadă din motive neimputabile lor.

Măsura vizează o perioadă determinată

„Ne adresăm cu prioritate românilor care s-au aflat în situaţii de desfacere a contractelor de muncă în străinătate, s-au întors în ţară, îşi caută un loc de muncă şi în acest sens încurajăm angajatorii să îi aibă în vedere, pentru că sunt oameni dispuşi să îşi asume o activitate în România şi care au nevoie de o încurajare în acest sens. Măsura luată de Guvern va acoperi o perioadă de 12 luni, cu obligaţia ca angajatorul să menţină fiecare angajat din categoriile anterior menţionate pentru o perioadă de încă 12 luni de la terminarea celei pentru care a primit suportul Guvernului”, a mai declarat Violeta Alexandru.

CÎȚU SE DĂ COCOȘ: „România nu este în topul rușinii din UE!”

Supărat foc după ce pesediștii au spus că România se află în topul rușinii din Uniunea Europeană după rata mare a inflației care s-a înregistrat în țara noastră, ministrul Economiei, Florin Cîțu, a prezentat mai multe date din care ar reieși contrariul.

„România nu mai este ţara cu cea mai mare rată a inflaţiei din Uniunea Europeană”, a transmis ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, cu referire la unele acuze ale pesediștilor. În acest sens, Cîțu a prezentat date culese din raportul Eurostat, din care reise că ratele anuale ale inflaţiei cele mai ridicate din Uniunea Europeană au fost înregistrate, luna trecută, în țări precum Cehia (3,3%), Polonia (2,9%) șu Ungaria (2,5%). România s-a situa pe locul patru (deci nu ar fi în top), cu o rată de (2,3%). „PSD a ţinut voit trei ani de zile Romania în topul ruşinii în UE și acum acuză PNL-ul că face asta! În guvernarea socialistă, România a avut cea mai mare rata a inflaţiei din UE, lună de lună. Trei ani la rând. PSD a crescut voit rata inflaţiei de la 0% la peste 5% pe an. Rata inflaţiei mare şi imprevizibilă îi afectează pe românii cu venituri mici. Trei ani de zile PSD a avut o politica premeditată, de a creşte rata inflaţiei care i-a lovit tocmai pe românii cu venituri mici. Am promis că scoatem România din topul ruşinii şi am reuşit”, a afirmat ministrul Florin Cîţu, făcându-le în ciudă pesediștilor.
În acest context mai este de amintit că datele Eurostat arată că, în aprilie comparativ cu situaţia din luna martie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 26 de state membre, inclusiv în România, unde rata anuală a inflaţiei a scăzut până la 2,3% în luna aprilie, de la 2,7% în luna martie. În Uniunea Europeană, rata anuală a inflaţiei a coborât până la 0,7%, de la 1,2% în luna precedentă.
Notă: imaginea folosită pentru ilustrea acestui post nu a fost aleasă întâmplător!

Ce se întâmplă dacă PICĂ GUVERNUL ORBAN

Guvern politic sau guvern de uniune națională?! Aceasta este întrebarea care se află, în perioada actuală, în mintea mai multor lideri politici ai opoziției din România. Asta pentru că, după cum arată unele surse pe care preferăm să nu le deconspirăm, zilele Guvernului Orban sunt numărate!

 

 

 

Partidul Social Democrat are în vedere două opţiuni în cazul în care moţiunea de cenzură pe care intenţionează să o depună va trece în Parlament: un guvern politic, format din majoritatea care a votat moţiunea sau un guvern de uniune naţională. „În mod normal, există opţiuni, să fie desemnat un prim-ministru din partea coaliţiei de atunci, care va vota moţiunea, şi să formeze un guvern politic sau să existe propunerea unui guvern de uniune naţională. Astea sunt cele două pe care le luăm în calcul, noi lucrăm deja şi la program economic şi la program social, la un program complet de guvernare, dar având în vedere că alegerile sunt foarte aproape, probabil cea mai bună variantă va fi un guvern de uniune naţională care să pregătească aşa cum trebuie aceste alegeri”, a declarat, în acest sens, un deputat al acestei formațiuni politice.
„Noi sperăm ca președintele Iohannis să înţeleagă că lucrurile trebuie să intre în normalitatea pe care şi-o doreşte toată lumea. Dumnealor au luat guvernarea cu un partid de 20% în Parlament, sigur, împreună cu PMP, PMP-ul este şi el la guvernare în acest moment, să nu uităm acest lucru. Totuşi, legea, bunul simţ, litera şi spiritul spun că majoritatea trebuie să decidă guvernarea. Eu sper ca domnul Iohannis, cel puţin pentru aceste câteva luni câte mai sunt până la alegeri, să înţeleagă că nu este nevoie de un guvern politic, ci este nevoie de un guvern care să aşeze aşa cum trebuie alegerile din anul acesta”, a transmis și conducerea partidului.
Totuși, dacă Guvernul Orban ar cădea în perioada imediat următoare, România riscă să intre într-o altă criză (de natură politică), pe lângă cele economică și sanitară, cu care se confruntă deja! Părerea altor politologi este că social-democrații nu vor forța acum debarcarea lui Ludovic Orban de la Palatul Victoria, așteptând luna septembrie, atunci când, cel mai probabil, actualul Guvern nu va putea mări pensiile cu 40%. În acest context, PSD-ul va susține că are un motiv întemeiat pentru a răsturna Guvernul liberal!

Județul cu CELE MAI PUȚINE CAZURI DE COVID

De aproape trei luni de zile, autoritățile din întreaga țară se luptă cu virusul invizibil, care a pus întreaga planetă pe jar. Unele dintre autoritățile românești au ieșit mai bine din această luptă, altele, din contră. Cert este că există vreo câteva județe de care COVID-ul nu prea s-a atins, acestea având chiar și de zece ori mai puține cazuri decât media națională.

 

Zilele trecute, s-a schimbat poziția de lider în clasamentul județelor cu cele mai puține cazuri de infectare confirmate de la debutul pandemiei de Coronavirus în România (adică de la finalul lunii februarie).  Încă din data de 2 iunie 2020, conform informațiilor transmise de Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului României, județul Vâlcea a urcat pe primul loc la nivel național în ceea ce privește numărul redus al cazurilor de infectare cu Coronavirus din întreaga țară. Brăila, fostul județ-lider al acestui clasament, a înregistrat multe cazuri în ultimele zile, la malul Dunării fiind descoperit chiar și un focar de infectare. Miercuri, 3 iunie, din datele care au venit de la Guvern, reieșea că Vâlcea s-a desprins de Brăila în acest clasament pe care nimeni nu ar fi dorit să îl întocmească până în urmă cu câteva luni. Astfel, Vâlcea are 31 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei, în timp ce Brăila a ajuns deja la 41 de cazuri (o dublare practic în decurs de numai o săptămână). Pe locul al treilea, la destulă distanță, se află județul Satu Mare, cu 62 de cazuri confirmate.
Nu se știe exact dacă în cazul celor trei județe foarte puțin afectate de epidemia de Coronavirus este meritul autorităților locale, al cetățenilor pentru că au respectat mai sârguincios măsurile de siguranță (izolare la domiciliu) sau este vorba doar despre noroc. Cert rămâne însă faptul că locuitorii acestor județe par să aibă în față o vară cu mai puține griji, știind că în zonele lor nu au mai fost confirmate alte cazuri de persoane bolnave!

Gata cu statul acasă: SE DESCHID MALL-URILE!

Vești bune pentru românii care dispun de suficient de mult timp liber, de bani și care sunt pasionați de shopping, beauty și socializare în medii zgomotoase, precum mall-urile. Pentru ei, Guvernul a dat undă verde ca spațiile comerciale situate în centrele de tip mall să poată fi redeschise de la mijlocul lunii iunie! Totuși, există O CONDIȚIE!

Conform informațiilor oficiale sosite în ultimele zile, Guvernul României va permite redeschiderea mall-urilor începând cu data de 15 iunie 2020. Totuși, există o condiție, care este destul ignorată în momentul de față: să nu crească numărul românilor infectați cu Coronavirus până la acea dată! Ca atare, deschiderea mall-urilor este posibilă la 15 iunie 2020, doar dacă numărul românilor infectați va scădea sau, cel mult, se va menține la un nivel similar celui din prezent.
În acest sens, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat: „Alături de premierul Ludovic Orban, am avut o întâlnire cu membrii Asociaţiei Investitorilor de Real Estate din România. Aceştia ne-au prezentat problemele cu care s-au confruntat în această perioadă de criză. Drept urmare, în urma discuţiilor avute am stabilit că în cazul în care situaţia epidemiologică ne va arăta că numărul persoanelor infectate scade, vom deschide mall-urile cu data de 15 iunie”.
De asemenea, ministrul Economiei a punctat ferm că Guvernul României nu ia momentan în considerare posibilitatea deschiderii cinematografelor şi a locurilor de joacă din interiorul mall-urilor. „Însă, pentru moment, nu luăm în calcul ca din data de 15 iunie 2020 să fie deschise cinematografele şi locurile de joacă, din interior. Uşor-uşor, se vor da și alte măsuri de relaxare, pentru a ajuta la revitalizarea economiei, astfel încât viaţa românilor să revină la normalitate”, a mai precizat ministrul Virgil Popescu.

PREȚURI mai mari la gaze?!

Din păcate, vin vești proaste pentru români, mai ales pentru aceia care se încălzesc folosind centrale pe gaze. Autoritățile spun că există șanse reale ca prețurile la gaze să crească în următoarea perioadă, motivul fiind reprezentat de liberalizarea pieței din acest domeniu.

 

 

În situaţia liberalizării pieţei de gaze, din 35 de furnizori care vând gaze în regim reglementat către consumatorii casnici din țara noastră, doar nouă propun un preţ mai mic decât preţul din prezent, iar cinci spun că ar fi oportună menținerea preţului. Îngrijorător este că 13 consumatori propun un preţ mai mare decât în prezent. Informațiile acestea nu vin de oriunde ci chiar de la sursa cea mai îndreptățită să vină cu precizări pe marginea unui subiect de un interes atât de ridicat pentru mulți români.
Astfel, conform unui studiu realizat de Asociaţia Energia Inteligentă, liberalizarea pieței gazelor din România pare să reprezinte principalul motiv care va conduce la creșterea prețurilor pentru acest bun de larg consum (casnic și industrial).
„Asociaţia Energia Inteligentă a realizat un studiu privind situaţia liberalizării pieţei de gaze şi ofertele publice ale furnizorilor de gaze care au în prezent consumatori de gaze cărora le furnizează gaze în regim reglementat. Analizând ofertele celor 35 de furnizori care vând gaze în regim reglementat către consumatorii casnici, publicate pe site-urile proprii, comparativ cu preţul reglementat pe care aceşti consumatori îl au în prezent, constatăm că nouă dintre aceşti furnizori propun un preţ mai mic decât preţul din prezent, cinci menţin preţul şi 13 propun un preţ mai mare decât preţul din prezent”, sunt concluziile raportului la care am făcut referire anterior.