NOUĂ REGULI pentru accesul în sălile de forță

Data de 15 iunie 2020 va aduce o relaxare a restricțiilor care au fost impuse de Guvern pentru limitarea răspândirii infecției cu Coronavirus, însă va veni și cu destule limitări în domeniile care vor fi redeschise după câteva luni în care au stat zăvorâte cu lacăt!

 

Un exemplu pertinent în acest sens este reprezentat de sălile de forță / fitness. Astfel, accesul în sălile de fitness, care vor fi redeschise din 15 iunie, va fi făcut doar pe bază de rezervare. Fiecare persoană care va intra într-o astfel de sală va avea alocată o suprafață de șapte metri pătrați pentru activitatea sportivă individuală, după cum a declarat, zilele acestea, Ionuț Stroe – ministrul Tineretului și Sportului.
Tot din informațiile prezentate de oficialul din Guvernul României au reieșit și principalele reguli pe care românii trebuie să le respecte atunci când vor pătrunde în sălile de fitness. Astfel, succint spus, după «marea relaxare» din 15 iunie, pasionații de fitness din țara noastră vor trebui să respecte următoarele NOUĂ reguli:
• accesul va fi permis numai în baza unor programări;
• este obligatoriu triajul epidemiologic – măsuraraea temperaturii celor care vin la sală;
• fiecare persoană trebuie să aibă alocată o anumită suprafață – șapte metri pătrați pentru activitatea individuală, la aparate, și 10 metri pătrați alocați fiecărui participant pentru activitățile de grup, de exemplu aerobic;
• va fi permis accesul în vestiare, dar nu și la dușuri. Accesul la vestiare se va face pe rând, limitat astfel încât fiecare persoană să poată avea la dispoziție o suprafață de patru metri pătrați;
• aparatele de aer condiționat trebuie dezinfectate o dată pe săptămână;
• este obligatoriu să existe materiale de dezinfectare;
• persoanele care vin la sală au obligația de a se dezinfecta pe mâini și de a dezinfecta aparatele înainte și după utilizarea acestora;
• participanții trebuie să vină cu propriul prosop;
• masca se folosește obligatoriu la recepție, în zonele comune, până la intrarea în sală.

Share this...