Category: Lifestyle

Cele mai multe femei prefera un barbat mai gras în locul unuia musculos. Motivul este uimitor

Chiar dacă pare surprinzător, 3 din 4 femei ar prefera ca partener stabil un bărbat mai plinuţ în locul unuia musculos, cu corpul perfect.

Studiul a fost realizat pe femei din Marea Britanie, înainte de lansarea pe DVD a unui film, „Bad Neighbours”, în care apar doi protagonişti: unul gras şi altul musculos.

Desigur, studiul se bazează pe declaraţiile femeilor şi nu înseamnă că dacă ele aleg un partener mai gras, nu se vor uita după un bărbat cu corpul bine tonifiat şi nu vor avea fantezii cu el.

Dar, în viaţa reală, femeile nu vor de fapt un iubit cu trupul perfect.

Tracey Cox spune că femeile se simt stânjenite în intimitate dacă au un partener musculos, bine făcut. Asta le va scoate lor în evidenţă defectele fizice, le va face să se simtă prost.

În cadrul studiului, 74 dintre femei au recunoscut acest lucru. Totodată, ele se tem că partenerii sportivi şi atrăgători nu vor fi mulţumiţi de înfăţişarea lor, nu le vor aprecia corpul, pentru că ele nu arată perfect.

Presiunea la care sunt supuse femeile ca să fie slabe şi să arate bine este oricum foarte mare şi uneori ele ajung să aibă o imagine deformată, greşită, despre frumuseţe.

Iar atunci când sunt stresate din cauza greutăţii lor, femeile încep să aibă probleme şi cu viaţa amoroasa..

Michael Alvear, autorul unei cărţi despre problemele de cuplu, spune că 50 dintre femei au declarat că de multe ori au refuzat să facă sx, deşi ar fi avut chef, din cauză că se simţeau grase.

Alteori, ele acceptă să facă amor doar cu lumina stinsă sau îmbrăcate, pentru ca partenerul lor să nu le vadă grase. În timp, din cauza acestor obsesii, va dispărea şi apetitul.

Alvear spune că femeile ar trebui să înveţe de la bărbaţi cum să fie mulţumite de propriul lor corp: aceştia se uită de obicei în oglindă la părţile corpului care arată bine, nu la cele care nu corespund standardelor.

„Noi nu aveam așa ceva când eram mici!” Auzim de multe ori această expresie din partea celor care au copilărit în anii 90 sau mai înainte. Și e adevărat! Dacă te uiți la cum trăiesc copiii din ziua de azi, poți găsi multe diferențe. Iată câteva imagini care ilustrează diferențele dintre atunci și acum – sigur vei deveni și tu puțin nostalgic/ă privindu-le:

1. Jocurile

2. Pedeapsa

3. Adolescentele

4. Coșmarul copilăriei tale

5. Telefonul

6. „Mamă, încă cinci minute, te rog!”

7. „Dragă, am găsit o fotografie cu bunicul tău.”

Dacă vrei să ai niște copii fericiți, iată ce poți face:

1. Fii tu fericită

Probabil ai auzit de o mie de ori că, dacă părinții sunt fericiți, și copiii sunt fericiți. „Dacă mama nu este fericită, nimeni nu este fericit.” Pune-ți mai întâi ție masca de oxigen. În plus, copiii fac ce faci tu, nu ce spui, așa că arată-le cum să se îngrijească și cum să se iubească.

2. Lasă-i să fie nefericiți

Nicio persoană normală la cap nu este fericită tot timpul și e perfect normal să ai zile proaste. Furia, tristețea și durerea sunt părți esențiale ale experienței umane. Cu cât copiii tăi gestionează mai bine aceste emoții negative, cu atât se vor putea bucura mai mult de cele pozitive.

3. Învață-i să fie recunoscători

A spune mulțumesc nu ține numai de bunele maniere. Cercetările arată că oamenii care sunt recunoscători sunt cu 25% mai fericiți decât ceilalți. E drăguț să fii conștient de tot ce e bun în viața ta. Poți să îi înveți pe copii să scrie lucrurile care îi bucură într-un jurnal sau să le spună la cină.

MINCIUNĂ GROSOLANĂ : În anii 70 erau în magazine, 10 -20 de feluri de salam, de brânza și de carne…Portocalele, Bananele, Merele, Perele, Cireșele (când era sezonul) și orice fel de alte fructe românești se găseau din abundență …

Mâncam 3-4 mere ori de câte ori veneam de la școală după ce mâncam de-amiază. Era un fel de felul III.
Penuria a început DUPĂ anii 80.

In anii 70, bananele, portocalele dar si fructele românești erau peste tot. Tot ce scriu alții, cum că nu era așa, e o minciuna grosolană.

Iată o astfel de minciună: „Primele mele triste amintiri din „iepoca” comunistă sunt de la câțiva anișori, 6-7, în anii ’70, când așteptam cu stoicism să se coacă pe șifonier puținele banane pe care le puteau găsi părinții mei la Alimentara și care mai întotdeauna erau verzi, necoapte”

Nici vorbă de așa ceva în anii ’70. Puteai cumpăra banane, portocale, grapefruit-uri sau lămâi câte vroiai. E o minciună că erau „verzi”…Cele verzi au apărut mult după anii ’80, ca mai apoi să dispară de tot…Ne făceam în mod curent acasă suc de lămâie, storcând cu mâna lămâile naturale, punând apă și două lingurițe de zahăr. Sucul era minunat. Și aveam și un pahar înalt și perfect cilindric. Când vroiam să fie sucul și mai bun storceam două lămâi. Mai ales după ce fugeam câteva ore prin praf, la fotbal, era minunat.

Între anii ’70-’80, cu 4-6 lei iți luai 100-200 de grame de salam sau parizer – și alea de atunci, nu erau deloc mizeriile de azi cu e-uri , mațe și zgârciuri tocate….Pe clasa 2-a – 3-a, mergeam în pauza mare la magazin și ne luam corn cu salam cu doar câțiva lei…Îmi lăsa mama mărunțis sa-mi iau ceva de mâncare.

Am fost în tabără cu școala sau cu liceul, aproape în fiecare an, începând din clasa IV-a …O tabără costa intre 300 si 500 lei 10-12 zile.
Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna…salariul minim era de 1800 de lei apoi s-a făcut 2000 de lei…Salariul mediu era de 2500 de lei…NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.

Venea stomatologul la școala și îi consulta pe copii și ii programa pe copii la cabinetul dentar.
La gravide mergea medicul acasă sa le vadă și înainte și după ce nășteau.
Te lua poliția de pe stradă dacă nu munceai…și-ți dădea un loc de muncă. Te urmăreau mai apoi să vadă dacă te duci la servici. Nu exista șomaj.

Foarte, foarte mulți oameni primeau case de la stat (apartamente) pentru care plăteau chirii MODICE – chiria era de aprox. 50 de lei pe luna.
Un bilet de autobuz era in anii ’70 – 50 de bani , în anii ’80 a ajuns 1 leu, în 1989 a ajuns 1.20 lei

Sunt antibolșevic ca opțiune politică, dar NU CU MINCIUNI se scrie istoria….Da, a fost frig în ultimii ani și magazinele au fost goale. În ele se mai găseau doar macaroane și conserve de pește…Dar nu a fost tot timpul așa.

Îmi amintesc când în anii 1987-1989, în plină penurie de alimente, îmi cumpăram conserve de pește amintindu-mi de cornul minunat și de salamul gustos ce-l mâncam cândva. Sincer nu era rău nici peștele: atât cel marinat cât și cel în ulei erau foarte bune. Dar nu puteai mânca doar pește.
Curtea școlii era permanent deschisă inclusiv în vacanțe.

E o crimă că astăzi curțile şcolilor şi sălile de sport stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se juca. Asta o decid azi oameni, care nu s-au jucat niciodată, în curtea şcolii sau între blocuri, când au fost mici.
În curtea şcolii se juca fotbal de dimineața până seara (mai puțin dacă aveau unii ore de sport și nu făceau sport în sală)…

Mergeam vara și dădeam cu mingea și racheta de tenis la peretele școlii, undeva în zona unde nu erau geamuri…Nu mi-a zis nimeni niciodată nimic…La ștrand un bilet pentru o zi întreagă era pentru un copil 3 lei apoi către 1989 s-a făcut 5 lei…Cu toate astea, recunosc că mai și săream gardul împreună cu alți copii.

Nu de puține ori se spărgea la școală, din greșeală, câte-un geam de la o minge de tenis sau de fotbal și nu era nici un scandal : se-nlocuia geamul și gata. Bicicletele erau peste tot: copiii aveau Pionier, Pegas sau Tohan. Patinoarele la fel: cânta muzică uneori, și-ți dădeau ceai cald.

Cu siguranță am avut o copilărie foarte fericita și n-am văzut în jurul meu copii care sa nu aibe una la fel…Și am crescut într-un cartier obișnuit într-un oraș prăfuit de provincie.

Vorbesc ca unul care am trăit vremurile alea ca și copil…
Nu poate veni un MINCINOS sa spună ca de-abia puteai cumpăra câteva banane verzi în anii 70

În 1989, profesorii aveau salarii între 2200 și 3500 de lei (mama era profesoară) după vechime și gradele pe care și le puteau lua.
Inginerii erau cu ceva mai bine plătiți ca profesorii cu aceeași vechime în muncă.

Un debutant începea întotdeauna cu salariul minim (1800 și mai apoi 2000 de lei). Dar după câteva luni era trecut pe primul nivel de salarizare din specializarea lui.

La televizor se transmiteau în anii 70 aproape toate competițiile sportive TENIS, FOTBAL, RUGBY, ATLETISM, OLIMPIADE etc…erau filme americane și englezești câte vrei: seriale, foiletoane, cinematecă etc.. ..programul începea la 10-11 dimineața și mergea pana la 24 sau la 1 noapte…reducerea programului s-a petrecut treptat după anii ’80.

Meciurile lui Ilie Năstase de la Turneul Campionilor erau transmise în direct noaptea la 1, 2, 3 dimineața. Ca și notele de 1.00 (nu era loc pe afișaj) ale Nadiei Comăneci, de la Olimpiada de la Montreal. Când juca Dobrin, doar un simplu meci în campionat, străzile se goleau și mergeam să-l vedem. Ce să mai spun de Craiova lui Balaci sau de Steaua?

Siguranța, noaptea pe străzi, era maximă …te-ntâlneai cu un milițian, dacă nu la prima străduță, atunci la a doua…Cinematografele, ștrandurile, terasele, cofetăriile toate avea prețuri modice: o prăjitură costa 2.50 – 3 lei. Erau și cu 1.50 dar și mai bune și mai mari cu 4-5 lei. Savarinele îmi plăceau cel mai mult și nu erau scumpe. Și Doboșurile erau bune sau Indienele.
Despre ce vorbim? Țara DUDUIA de noi CONSTRUCTII..erau MACARALE peste tot …

Noi cartiere de locuințe se ridicau peste noapte în fiecare oras….Mi-amintesc cum ne jucam câteodată seara, urcând fugind scările de beton nefinisat, prin blocurile aflate în construcție.

Trenurile pe distanțe lungi ajungea cu 2-3-4 ore mai repede ca azi…
Cu un salar MEDIU iti putea face lejer un concediu de 10-12 zile la mare
E adevărat: la orele de vârf autobuzele erau aglomerate.

Cărțile din Biblioteca pentru Toți erau 5 lei bucata. S-a tipărit atunci aproape toată Literatura Națională și Universală. Plus cărți de filozofie, de istorie sau de critică. Când luau salariul, tata și mama veneau fiecare cu sacoșa cu cărți acasă, așa cum veneau cu roșii și ardei.

Și erau cărți una și una. Mai târziu, cărțile din Biblioteca pentru Toți au devenit 10-12 lei. Dar nici așa nu erau scumpe. Cea mai bună revistă era Secolul XX. Mi-o amintesc și acum, că o cumpăra mama și mai citeam și eu din ea. Era groasă cât o carte, cu articole tot unul și unul. Așa o revistă nu mai avem azi.

Ne duceau cu școala, la Cinematograf și la Teatru. Excursiile cu școala erau cel puțin una pe trimestru. Pe stadioane copiii aveau intrarea liberă. La noi în oraș, echipa juca în Divizia C și câteodată, mai intra și-n B. Dar eram cu toții mândri de ea.A NU SE CONFUNDA ANII 70-80 CU CRIMELE BOLSEVICE DIN ANII 50….CARE AU FOST DE GROAZĂ. Ce mi-au povestit părinții și bunicii mei întrece orice închipuire.

Laptele (despre care unii mint în alte articole „că plângeau după el”), ți-l lăsau cei de la fabrică, în fiecare dimineață direct în scara BLOCULUI…
Puneai sticla goală în niște lădițe și găseai dimineața, O ALTĂ STICLĂ PLINĂ. Prețul în anii ’70-’80 – 2.20 lei litrul apoi s-a făcut prin anii ’80 – 3 lei…apoi a fost 3.30

Banii îi lăsai într-o cutie de carton (nu-i fura NIMENI cum nu fura nici laptele din lădițe), sau suna cel cu laptele o dată pe săptămână la ușă…
După anii ’80, chestia asta a dispărut…

Dimineața mă trezea câteodată, zgomotul celor care veneau cu lăzile cu lapte la fiecare bloc. Ajungeau la noi la bloc să ia sticlele goale și să le pună pe cele pline cu lapte între ora 6:00 și 6:30.

Admiterea la liceu și la facultate au fost printre cele mai corecte și mai bine organizate concursuri la care am participat. La fel erau și Olimpiadele școlare. Nu conta statutul social al celor care dădeau examen.
Și, atenție: eu am crescut într-un oraș de provincie din ARDEAL, nu în BUCUREȘTI și nici în vreo capitală de județ…Dar era LA FEL peste tot.
Ceea ce vă povestesc eu AM TRĂIT. Ce vă povestesc SUNT FAPTE nu e apologie, nu e propagandă …sunt fapte.

AM POVESTIT exact ce am trăit. …Nu contează ce regim a fost sau ce regim ar fi fost : Aș fi spus exact ce am trăit indiferent de regim. Cine vă spune că n-a fost așa VĂ MINTE.

Desigur o poveste separată ar trebui scrisă despre magazinele ajunse aproape goale după anii 1985…
Dacă în 1973 ar fi fost O PENURIE MASIVĂ de Portocale în România cum vă mint unii, credeți că ar fi apărut în 1973 cântecul O PORTOCALĂ ? Ca să trezească ura și indignarea oamenilor?

Interpret Anda Calugareanu, muzica Marius Țeicu, versuri Ovidiu Dumitru. Melodia a fost compusă in 1973, şi dată în premieră la TVR, realizator Alexandru Bocăneț. Melodia s-a bucurat de mare succes in spectacolele live, cu două si trei bis-uri la fiecare spectacol. SURSA: FLUIERUL.RO

Frumusețea adevărată există în fiecare om. Fiecare dintre noi are ceva deosebit și unic în felul său. Natura încearcă să creeze exemplare unicale și irepetabile și uitându-ne la acești oameni speciali putem cunoaște măiestria și posibilitățile ei adevărate.

Acești oameni nu se pot strecura și pierde în mulțime. Unii ar putea spune că sunt bolnavi, sau au neajunsuri și minusuri, dar eu sunt de părerea că ei doar se deosebesc de ceilalți, și asta îi face să fie frumoși și speciali. Ei au o înfățișare ce te surprinde și nu te lasă indiferent. Am adunat câteva imagini ale oamenilor cu chipuri neobișnuite, care îți vor stârni curiozitatea.

O culoare ireală a ochilor

Fiecare este liber să își aleagă imaginea și stilul propriu

Nu este o păpușă din porțelan, ci o pictoriță talentată

Dacă Merida ar fi fost adevărată

Modelul albinos alături de fotomodelul cu cea mai închisă culoare a pielii

Ereditatea în acțiune

Chiar și cei cu Vitiligo pot fi frumoși

Parcă ar fi de pe altă planetă

Iată ce rezultă când se amestecă rădăcini din Vietnam, Senegal și Franța

Nu este un neajuns, ci o trăsătură deosebită

O frumoasă cu heterocromie congenitală a ochilor

Printre popoarele de Est albinoșii sunt o raritate

 

De parcă ar trăi două suflete în el

Un model cu ochii incredibil de mari

Ai văzut vreodată un elf cu pistrui?

Atunci când forma ochilor decide totul

Pare că a fugit din alt secol

Frumusețea adevărată nu are naționalitate

În ea se ascunde frumusețea naturii sălbatice

O privire ce îți dă fiori

Părinții au fost șocați când au văzut că fetița lor a venit pe lume cu un semn din naștere care îi acoperă o mare parte din față.

Andrew, 34 de ani, și Lacey Jackson, 35 de ani, au fost șocați când au văzut că fetița lor Natalie a venit pe lume cu un semn uriaș pe față. Semnul din naștere îi acoperă micuței o parte din frunte, nasul și se întide în jurul ochiului stâng, potrivit mirror.co.uk.

Părinții micuței povestesc ca au intrat în panică atunci când asistenta a ridicat copilul nou-născut după procedura de cezariană făcută mamei pe 9 ianuarie 2018.

“Am auzit primul ei scâncet și a fost un moment atât de special. Apoi, asistenta a ridicat-o ca să o văd și atunci am zărit semnul mare pe fața ei. Era atât de frumoasă, dar semnul semăna cu o vânătaie și am fost îngrijorată că i-am făcut eu ceva în timpul sarcinii. Medicii au spus că este doar un semn din naștere și atunci am gândit că este frumoasă și sănătoasă”, a declarat Lacey Jackson.

Mama lui Natalie avea însă sufletul strâns. Se gândea ce vor zice oamenii despre semnul din naștere al fetiței sale și se temea că oamenii nu vor vedea ce om frumos va crește din această cauză.

“În acel moment, am decis că o vom iubi foarte mult și că îi vom da încredere în lume, pentru a ne asigura că va vedea cât de frumoasă este și cum poate reuși să facă tot ce își propune”, a mai zis Lacey.

Cuplul mai are împreună doi copii, Elliot, 7 ani, și Devin, 4 ani. “Unul dintre băieți a întrebat ce are pe față surioara lui. I-am spus că are o mască de supererou. I-am spus asta pentru că poate să reușească orice. Atunci i-am spus că are o mască precum Batman”, a povestit Lacey despre reacția celor doi copii ai ei la vederea micuței Natalie.

La o săptâmână după ce Natalie s-a născut, părinții au dus-o la un control oftalmologic. Ei voiau să se asigure că semnul din naștere nu îi afectează vederea fetiței. De asemenea, ei au dus-o pe micuță la dermatolog și la un specialist pentru un RMN.

Din cauza anomaliei, Natalie se confruntă cu o serie de riscuri, dar părinții ei au hotărât să nu o opereze pentru a scăpa de semnul din naștere.

Clipul de mai jos a fost văzut de peste 19 milioane de oameni și se numără printre cele mai amuzante lucruri pe care le-am văzut vreodată.
În el este vorba despre un cuplu aflat în mijlocul ceremoniei de căsătorie, ceremonia se apropie de final, sunt pe cale de a fi numiți soț și soție, dar apoi ceva extrem de penibil se întâmplă cavalerului de onoare.

Pantalonii cavalerului de onoare cad de pe el, brusc, fără niciun avertisment, mirele se întoarce și vede ce s-a întâmplat, și toată biserica începe să râdă în hohote!

Dar momentul jenant nu se sfârșește aici! Mirele nu poate uita momentul comic, și continuă să râdă, iar în curând toată lumea începe să râdă în hohote. În timp ce mirele încearcă din greu să se stăpânească, totul scapă de sub control iar biserica răsună de hohote de râs de parcă toată lumea ar fi fost oriunde în afară de o biserică…

Trebuie doar să priviți clipul de mai jos și veți vedea că e aproape imposibil să nu te alături râsetelor nebunești:

M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine,
Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine…
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă,
Dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă…
Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine…

Dar în rest, la ce să vin? cine mă așteaptă, cine?
Așa e… a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat,
Ce frumos astăzi zăpada peste case s-a-nșirat…
Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor,

Dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
– Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă,
Iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.
Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,
Altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate…

Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți,
Dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor, și de nepoți…
– Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,
Când o fi iarbă pe luncă, când bujorul va-nflori…
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun,

Ți-am trimis bani și mâncare… e cadoul de Crăciun.
– Hai, la revedere, mamă…a zis mama și-a închis,
Parcă-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan,

Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an…
O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat,
Mi-e în grijă, ce e oare? Și-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu,

După-atâta stres și lacrimi am ajuns… în satul meu.
Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu,
Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar aș vrea să fiu…
Am strigat de pe la poartă: Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă: Telefonul s-a stricat…

Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine….

Versuri: Emilia Plugaru
Foto: Suciu Daniel

Un preparat minune i-a ajutat atunci când nu mai aveau nicio speranță. După 11 ani în care au încercat din răsputeri să facă un copil, apicultorul Ștefan și soția sa, Constanța, și-au văzut visul cu ochii.

Poate că nu tocmai la vârsta potrivită, dar mulțumită credinței și încrederii pe care au avut-o în acest „leac” obținut din produse naturale, visul lor a devenit realitate.

Pasiunea cea mare a lui Ștefan (Albinel) este apicultura. Iubește albinele și tot ceea ce produc ele. Acesta este și motivul pentru care, cu mulți ani în urmă, s-a hotărât să intre în rândurile apicultorilor. Ușor, ușor, lucrurile au început să prindă contur, iar afacerea să dea roade.

Omul era super mulțumit de activitatea sa și îi însuflase oarecum pasiunea și soției. Dacă la începuturile relației lor, cei doi nu s-au gândit prea mult la un moștenitor, bărbatul având un băiețel din prima căsătorie, în urmă cu vreo 11 ani au decis că este timpul să-și mărească familia.

Și au încercat, un an, doi, trei, dar nu s-a întâmplat. Femeia a mers și a făcut investigații, iar doctorii i-au spus că este aptă din punct de vedere medical. Au mai încercat câțiva ani, dar tot nu s-a întâmplat nimic. Și uite așa au trecut 11 ani. Ștefan a ajuns la vârsta de 52 de ani, iar Constanța la 41. Se tot gândeau că poate nu le-a fost dat să aibă un copil, dar nu se împăcau deloc cu ideea.

La ultimul control medical, femeia a aflat că are multiple chisturi ovariene, destul de mari, și că din cauza acestora ar fi apărut problema infertilității. Vestea a întristat-o destul de tare, iar bărbatul ei și-a dat seama imediat că soția lui este ușor deprimată. Mai mult decât atât, acestuia îi era teamă ca nu cumva acele chisturi să fie cancerigene sau să declanșeze în vreun fel acestă boală.

Atunci ia venit ideea să prepare un produs naturist care să o vindece pe Constanța și, de ce nu, poate să o și ajute să rămână însărcinată.
Și s-a pus pe treabă. A citit foarte mult despre efectele naturiste asupra organismului uman, iar apoi s-a apucat de treabă. „I-am spus soției că o voi reactiva cu voia bunului Dumnezeu, iar ea mi-a zâmbit larg. Și m-am apucat de treabă.

Am amestecat, după capul meu, cătină, ghimbir, hrean, 7 lămâi în coajă spălate și congelate, 50 ml tinctură propolis și miere. Le-am ras pe toate, le-am amestecat până la omogenizare și le-am lăsat 10 zile la macerat, undeva prin bucătărie. Apoi am început să mâncăm în fiecare zi din acest preparat. De trei ori pe zi câte o lingură. Și ea, dar și eu”, povestește apicultorul.

După aproximativ o lună și o săptămână , când borcanul s-a golit, minunea s-a produs. Rețeta făcătoare de minuni, așa cum au denumit-o cei doi soți, a ajutat-o pe Constanța să rămână însărcinată chiar «în perioada postmenstruală» după cum spune bărbatul ei.

Medicii au fost și ei uimiți de reușita celor doi. Unii dintre ei i-au învățat chiar să «breveteze» acest preparat minune, iar Ștefan se gândește foarte serios la acest aspect. Au trecut de atunci mai bine de nouă luni, iar în urmă cu 11 zile, Constanța a dat naștere unui băiețel frumos și sănătos, al cărui nume este Albert.

„Eu sunt convins că minunea a fost posibilă datorită acestui «leac». Am cunoștințe, printre care și cadre medicale, care deja îl folosesc tot în astfel de scopuri și nu pot decât să mă bucur nespus. Nu vreau să creadă lumea că fac vreo recomandare. Nu, nicidecum!… eu doar povestesc un fapt real din viața noastră”, a mai adăugat proaspătul tătic.
Sursa: libertatea.ro

Am auzit multe povești despre oameni salvând animale, dar uneori se mai întâmplă și invers.
Într-o zi o femeie a auzit un sunet stins, care semăna cu un plânset în apropierea parcării care era situată chiar lângă casa ei. Ceea ce a văzut când s-a apropiat a fost un câine și cățelușii pe care încerca din răsputeri să îi protejeze. Dar, privind mai atent, a observat și altceva, alături de câine!

O creatură mică care avea nu patru picioare, ci două! Instinctul matern al animalelor este foarte puternic. În plus, câinii sunt unele dintre cele mai inteligente și mai iubitoare animale pe care le putem avea alături de noi. Își pot da seama imediat dacă suntem triști, fericiți sau supărați, iar când o fac ne oferă și mai multă căldură.

Câinele din imagine este Way, el trăiește pe stradă și tocmai născuse mai mulți cățeluși. Dar nu e foarte ușor pentru un câine de pe stradă să fie mamă. Mâncarea se găsește greu, iar câinii și oamenii deopotrivă încearcă să le facă rău micuților.

Însă, chiar dacă Way este un câine de stradă, a dat dovadă de multă empatie, însă nu doar pentru proprii ei pui! Era mijlocul iernii când Alejandra Griffa a auzit ceva ciudat sub fereastra ei și a mers afară să cerceteze mai atent. Când a ajuns la câine a văzut ceva șocant.

Era un mic pui de om printre puii câinelui, strâns la căldură printre puii în vârstă de o lună ai lui Way. Se pare că mama copilului, în vârstă de 33 de ani, își lăsase copilul să moară în frig – dar se pare că Way nu avea de gând să lase ca una ca asta să se întâmple.

Câinele fără casă l-a adoptat pe bebeluș ca o mamă bună și l-a ținut strâns lângă el pentru a-l proteja de frig. Alejandra a luat copilul și l-a dus direct la spital unde i-au confirmat că cel mic se va recupera complet.

Totul datorită lui Way, care s-a dovedit și o mamă adoptivă excelentă, salvând și o viață de om, alături de viețile puilor ei. După această întâmplare, Way a devenit un mic erou, și atât ea, cât și puii ei și-au găsit cămine călduroase și familii iubitoare, așa cum merită.

Autoritățile au găsit-o în cele din urmă și pe mama copilului care suferea de depresie severă, iar acum este supusă tratamentului psihiatric corespunzător.

Câți oameni ar fi făcut pentru un cățeluș ceea ce a făcut acest câine pentru un pui de om? Probabil că nu mulți… O lecție din care ar trebui, probabil, să învățăm ceva.

Janet şi Winston Howes au împărtăşit o iubire la care majoritatea oamenilor doar pot visa. A fost dragoste la prima vedere pentru cuplu şi cu fiecare zi care a trecut, iubirea lor a devenit mai puternică.

Cuplul s-a căsătorit în 1962 şi s-a mutat într-o fermă fermecătoare din zona rurală a Angliei. Dar la scurt timp după ce tinerii s-au mutat în casa de vis din South Gloucestershire, Janet a dat naştere unui fiu.
Ferma şi pământul au înflorit, precum şi relaţia lor, iar fiul lor era la fel de sănătos ca viaţa pe care o ducea. Viaţa lor era perfectă, până la un moment dat când totul s-a năruit…

După mai bine de 30 de ani de căsnicie, Janet a părăsit brusc această lume. Jumătatea sufletului lui Winston, Janet, a suferit un atac de cord şi a murit când avea doar 50 de ani. Winston a fost devastat, iar fiul lor nu avea nicio idee cum ar putea să continue să trăiască fără mama sa. Tatăl şi fiul au încercat să-şi vindece rănile cât mai mult posibil, dar indiferent de ceea ce au făcut, plecarea lui Janet a fost dificil de acceptat.

La câteva luni după ce a pierdut-o pe Janet, Winston a avut o idee. Chiar dacă nu şi-a putut întoarce frumoasa soţie, putea să o onoreze cu un gest frumos.
Winston a început să amenajeze o pajişte lângă casă – o pajişte pe care Janet o îndrăgea foarte mult. Ideea era să creeze un loc unde el şi fiul său puteau să-l viziteze când tristeţea îi copleşea.

Omagiul incredibil al lui Winston pentru Janet a fost păstrat secret ani de zile – până când un balon cu aer cald a zburat peste acea zonă.
Pilotul Andy Collett se întorcea acasă într-o după-amiază frumoasă, când a descoperit omagiul lui Winston. A privit în jos şi nu-i venea să creadă ceea ce vedea!

Deşi Andy nu l-a cunoscut niciodată pe Winston şi nu ştia de ce inima era acolo, el a presupus că în spatele ei era o frumoasă poveste de dragoste.
Emoţionat, Winston a explicat de ce a decis să planteze copacii şi despre micile detalii care au condus ca această pajiste în formă de inimă să impresioneze mii de oameni.

„M-am gândit că ar fi o idee grozavă să plantez 1000 de stejari. Odată ce proiectul a fost finalizat, am pus o băncuţă pe iarbă, cu vedere spre satul din apropiere, unde locuise soţia mea”, spune Winston.

Baza inimii este îndreptată spre satul Hill Wotton, de unde era Janet. În fiecare an, Winston plantează narcise în centrul inimii, care înfloresc primăvara. Atât de frumos!
„Merg uneori acolo doar ca să stau şi să-mi fac ordine în gânduri. Este un omagiu minunat şi durabil în memoria ei, care va dăinui ani de zile”, a mai adăugat Winston.

Omagiul lui Winston pentru soţia sa este locul perfect pentru ca el şi fiul sau să-şi amintească de această femeie minunată. Nimic nu o poate aduce pe Janet înapoi, dar amândoi sunt convinşi că ea ar fi iubit această pajişte!
Vă rugăm să împărtăşiţi acest omagiu pe Facebook dacă şi voi credeţi că este un gest cu totul emoţionant!